0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePfizer reduce livrările de vaccinuri pentru unele state, inclusiv România

Pfizer reduce livrările de vaccinuri pentru unele state, inclusiv România

Grupul farmaceutic american Pfizer a redus la jumătate livrările de vaccinuri anti-Covid-19 pe care le va face săptămâna aceasta unor state din Uniunea Europeană, inclusiv România, au declarat azi mai mulţi oficiali guvernamentali, citați de agerpres.

România va primi doar 50% din volumul programat pentru săptămâna aceasta, iar livrările nu se vor îmbunătăţi decât treptat, astfel că situaţia va reveni la normal abia la finalul lunii martie, a declarat Andrei Baciu, secretar de stat la ministerul Sănătăţii.

Situaţia este similară în Polonia, ţară care luni a primit doar 176.000 de doze, adică aproape jumătate din ceea ce aşteptau autorităţile de la Varşovia.

Guvernul ceh se pregăteşte pentru o reducere a livrărilor care să se întindă pe mai multe săptămâni, astfel că a decis să încetinească programul de vaccinare tocmai când a început să administreze şi doza de rapel.

„Trebuie să ne aşteptăm la o reducere a numărului de programări la vaccinare în următoarele trei săptămâni”, a declarat joi ministrul ceh al Sănătăţii, Jan Blatny, adăugând că Pfizer a redus livrările cu 15% în cursul acestei săptămâni şi cu până la 30% pentru următoarele două săptămâni.

Eforturile de vaccinare, subminate de reducerea livrărilor

Pfizer şi partenerul german BioNTech nu au dorit să comenteze situaţia, reluând comunicatul transmis săptămâna trecută, în care anunţau o reducere a livrărilor pe măsură ce extind producţia în Europa.

În condiţiile în care guvernele din Europa încă nu şi-au revenit de pe urma anunţului privind reducerea surprinzătoare a livrărilor, oficialii subliniază că aceste reduceri le subminează eforturile de a-şi vaccina cetăţenii şi a combate o pandemie care a provocat decesul a peste două milioane de persoane.

Miercuri, autorităţile italiene au ameninţat că vor demara acţiuni în justiţie împotriva Pfizer.

În Ungaria, unde autorităţile şi-au dat aprobarea pentru utilizarea vaccinului produs de grupul britanic AstraZeneca şi a celui dezvoltat de grupul rus Sputnik V, înainte de o decizie a Autorităţii Europene din domeniul medicamentelor, un oficial guvernamental a cerut Comisiei Europene să ia măsuri pentru a se asigur că atât Pfizer, cât şi alţi producători de vaccinuri respectă calendarul de livrări convenit.

UE a aprobat până acum doar două vaccinuri

Până acum, Comisia Europeană a comandat un număr de 600 de milioane de doze din vaccinul împotriva coronavirusului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech, adică un număr suficient pentru a vaccina două treimi din populaţia blocului comunitar pe baza unui regim de două doze.

Deşi UE a semnat acorduri de furnizare cu mai multe companii care urmează să îi furnizeze aproape două milioane de doze, doar vaccinurile Pfizer-BioNTech şi Moderna au fost aprobat până acum de Autoritatea europeană de reglementare din domeniul medicamentelor.

EMA examinează în prezent documentaţia pentru vaccinul AstraZeneca/Oxford şi a anunţat că o decizie privind acordarea Autorizaţiei de Comercializare Condiţionată (CMA) în UE ar putea fi luată la reuniunea din 29 ianuarie a Comitetului pentru produse medicamentoase de uz uman (CHMP).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS