Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş a închis, vineri, trei focare COVID-19, între care se află şi un centru privat de îngrijire a persoanelor vârstnice din Timişoara, după aproape două luni de izolare, care a avut cel mai mare număr de infectaţi, 87, dintre centrele similare.
Au mai fost declarat închise focarele din Primăria Timişoara (6 cazuri) şi cea din Giarmata (6 cazuri). Au rămas active şapte focare, cu un total de 153 de persoane.
Prefectura Timiş a anunţat, astăzi, că rata de infectare cu SARS-CoV-2 în Timişoara este de 4,55 la mia de locuitori. În raportarea precedentă Timișoara avea o rată de infectare de 4,78.
În ultimele 24 de ore, în judeţ au apărut 165 de noi cazuri de persoane confirmate pozitiv. 81 în Timişoara, dintre care două sunt cadre medicale. Vineri, în spitalele din judeţ erau internaţi 330 de bolnavi cu COVID-19, din care 59 pe secţiile ATI. Numărul total de decese, de la începutul pandemiei, a ajuns la 692 în Timiş.
În altă ordine de idei, DSP Timiş a anunţat că în ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului s-au administrat 1.632 de vaccinuri, din care 517 în cadrul etapei I de vaccinare (din care 247 sunt doze de rapel) şi 1.115 vaccinuri în cadrul etapei a II-a.
De la debutul campaniei de vaccinare, la nivelul judeţului s-au administrat 17.137 doze vaccin şi s-au înregistrat 29 de reacţii adverse de intensitate scăzută spre moderată, de exemplu durere la locul administrării, mialgii, subfebrilităţi, cefalee, reacţie urticariană remisă imediat, prurit.
Citește și: România: 74 de decese și 997 de pacienți în ATI