-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDouă seisme foarte puternice, în Chile și Antartica

Două seisme foarte puternice, în Chile și Antartica

Două seisme cu magnitudine de 7 şi 5,9 grade au avut loc sâmbătă seară, la nici 30 de minute diferenţă, în Antarctica şi în centrul Chile.

Autorităţile chiliene au cerut evacuarea zonelor de coastă pe continentul îngheţat, din cauza riscului producerii unui tsunami. Câteva ore mai târziu, alerta a fost dezactivată, informează News.ro.

Biroul Naţional de Urgenţă (Onemi) a explicat că primul cutremur a avut loc la ora locală 20:30, la 210 kilometru est de baza Eduardo Frei, unde au loc cercetări ştiinţifice şi de unde au fost evacuate 80 de persoane.

Au mai fost evacuate 40 de persoane din baza Bernardo O’Higgins, administrată de armata chiliană, precum şi personal din celelalte baze străine apropiate. Până în prezent, nu au fost înregistrate pagube.

În urma cutremurului, cetăţeni din Chile au primit alerte pe telefoane mobile prin care le era cerut să părăsească toate plajele, existând riscul de tsunami. În toată ţara – care se află în plin sezon estival, cu mii de persoane în vacanţă, în zonele de coastă – au existat scene de panică.

Posturile locale de televiziune au difuzat imagini cu familii fugind de pe plajă şi urcând pe coline şi cu oameni adunându-se în număr mare la benzinării pentru realimentare.

La scurt timp, Onemi a clarificat, transmiţând că alerta a reprezentat o eroare de sistem şi că evacuarea făcea referire doar la teritoriul antarctic.

După nici 30 de minute, un alt seism de 5,9 grade magnitudine şi la o adâncime de 122,4 kilometri, a avut loc la 14 kilometri est de Farellones, în zona centrală a Anzilor.

Seismul, care nu a provocat nici pagube, nici victime, s-a simţit puternic în Santiago, unde sute de persoane şi-au părăsit locuinţele, confuze şi din cauza alertei primite din eroare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS