0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIsraelul interzice toate zborurile de pasageri până la sfârșitul lunii

Israelul interzice toate zborurile de pasageri până la sfârșitul lunii

Israelul a decis să interzică toate zborurile de pasageri, începând de luni seară, timp de o săptămână, până la sfârșitul lunii ianuarie, pentru a opri răspândirea coronavirusului și a noilor sale tulpini, anunță digi24.

Interdicţia va intra în vigoare luni, la ora 22.00 GMT, şi va rămâne valabilă până la sfârşitul lunii ianuarie, potrivit unui comunicat al cabinetului lui Netanyahu.

Situațiile excepționale vor fi aprobate de un comitet

Avioanelor companiilor străine li se va interzice să aterizeze în Israel, cu excepția avioanelor de marfă, avioanelor pentru stingerea incendiilor și a zborurilor de urgență medicală.

De asemenea, noile restricții se aplică și companiilor aeriene interne, ale căror zboruri vor avea loc doar în situații excepționale, dar și companiilor aeriene private.

Astfel, avioanele vor putea părăsi țara doar în scopuri de tratament medical în străinătate, pentru proceduri legale, înmormântări familiale sau pentru relocare.

Situațiile excepționale vor fi aprobate de un comitet condus de directorii generali ai ministerelor sănătății și transporturilor.

595.097 de cazuri de Covid-19

Premierul Netanyahu a ținut o şedinţă sâmbătă seară cu oficiali din Ministerul Sănătății, Ministerul Transporturilor, Consiliul Național de Securitate și Autoritatea Aviației Civile, unde s-a ajuns la un acord pentru interzicerea tuturor zborurilor de pasageri.

„Suntem înaintea întregii lumi. Nicio națiune nu a făcut ceea ce urmează noi să facem – sigilăm ermetic țara”, a declarat premierul Netanyahu.

Acum, după ce au fost aprobate de cabinet, noile restricții trebuie să primească aprobare și din partea Comitetului pentru afaceri economice și a Comitetului pentru Constituție, Drept și Justiție.

Decizia vine după ce guvernul a adoptat săptămâna trecută reglementari care impun tuturor persoanelor sosite pe aeroportul internațional Ben-Gurion să prezinte un test de coronavirus negativ efectuat cu mai puțin de 72 de ore înainte de aterizare.

Până în prezent, Israelul a înregistrat 595.097 de cazuri și 4.361 de decese asociate cu Covid-19.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS