0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateImpozitul zero pe salariul minim ar putea deveni realitate cam în doi ani

Impozitul zero pe salariul minim ar putea deveni realitate cam în doi ani

Impozitul zero pe salariul minim ar putea deveni realitate cam în doi ani. Doar după finalizarea unui studiu de impact. Atunci când veniturile bugetare și creșterea economică permit, spune președintele Senatului, Anca Dragu (USR PLUS).

„Ar putea deveni realitate; impozitul zero pe salariul minim – n.r.; într-un an, cam în doi ani, după ce avem finalizat un studiu de impact. Atunci când veniturile bugetare și creșterea economică permit”, spus la TVR Anca Dragu.

Președintele Senatului precizează că o astfel de măsură are un impact negativ asupra bugetului.

„Pe de altă parte, este o datorie să ne uităm la salariații cu venituri foarte mici. În România există această situație foarte tristă în care 15% dintre salariați, deși muncesc, intră la categoria de sărăcie, acest concept de sărăcie. Ca atare, cea mai rapidă soluție de a-i scoate pe aceștioameni din sărăcie care, deși muncesc opt ore pe zi, la sfârșitul lunii, când primesc salariul, nu-și pot permite să-și asigure un trai decent după standardele normale”, adaugă Dragu, potrivit Mediafax.

Citește și: Numărul cazurilor de coronavirus din lume a trecut de 100.000.000

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS