-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAlocaţiile vor intra de la 1 februarie majorate cu 20%

Alocaţiile vor intra de la 1 februarie majorate cu 20%

Alocațiile vor intra majorate cu 20% în luna februarie, a anunțat ministrul Muncii, Raluca Turcan. Aceasta a precizat că urmează să se stabilească dacă se va menține și a doua tranșă de 20%, mărire care ar putea veni în iulie sau august. 

Următoarea majorare a alocațiilor depinde de decizia parlamentului, a afirmat, miercuri seară, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, la postul public de televiziune.

„Alocaţiile vor intra de la 1 februarie, adică de săptămâna viitoare, majorate cu 20%. Pentru calendarul de majorare a alocaţiilor avem o lege în parlament şi vom vedea în parlament dacă se menţine şi a doua tranşă de 20%”, a declarat ministrul Muncii, care a precizat că următoarea majorare a alocaţiilor ar putea avea loc în iulie sau august.

Ministrul Muncii: Alocaţia pentru copii va fi 214 lei pe lună

La finalul anului trecut, Raluca Turcan anunța pe pagina sa de Facebook că alocaţiile pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani vor ajunge la suma de 214 lei pe lună. 

„Alocaţiile pentru copii vor creşte cu 20% de la 1 ianuarie 2021, conform calendarului stabilit, exact cum am promis. Copiii cu vârste între 2 şi 18 ani vor primi, din ianuarie, 214 lei lunar”, scria ministrul Muncii pe internet. 

Turcan a precizat atunci și că alocațiile pentru copiii până în doi ani și pentru copiii cu handicap, cu vârsta de maximum 18 ani, vor creşte la suma de 427 de lei pe lună: „Pentru copiii până în 2 ani şi copiii cu handicap până la 18 ani, cuantumul alocaţiei va fi de 427 de lei lunar”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS