4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCe scrie presa internațională despre incendiul de la Institutul „Matei Balș“

Ce scrie presa internațională despre incendiul de la Institutul „Matei Balș“

Principalele agenţii de presă internaţionale scriu despre incendiul de la Institutul „Matei Balş“ din Bucureşti. Acesta s-a soldat cu cinci morţi. Agenţiile de presă internaţionale subliniază că este vorba despre al doilea incendiu sângeros de acest fel într-un stat membru al Uniunii Europene, potrivit News.ro.

Un incendiu la principalul spital din Bucureşti în care sunt îngrijiţi bolnavi de Covid-19 s-a soldat cu cinci morţi, vineri, potrivit unui nou bilanţ publicat de către autorităţile române, la mai puţin de trei luni după un sinistru similar, scrie AFP.

”Trei pacienţi au fost găsiţi morţi, iar un al patrulea a murit ulterior”

”Trei pacienţi au fost găsiţi morţi. Un al patrulea a murit ulterior”, a anunţat secretarul de stat de la Ministerul de Interne Raed Arafat, care a precizat că toţi erau bolnavi de Covid-19.

Un al cincilea corp carbonizat a fost găsit într-o sală de baie a pavilionului

Un al cincilea corp carbonizat a fost găsit într-o sală de baie a pavilionului în care a avut loc incendiul, a anunţat ministrul de Interne Lucian Bode

”Aproximativ 120 de pacienţi, care se aflau în acelaşi pavilion, au fost evacuaţi”, a declatrat pentru AFP un purtător de cuvânt al Inspectoratului român pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Bogdan Toma.

Niciun alt pacient nu a suferit arsuri

Potrivit lui Raed Arafat, niciun alt pacient nu a suferit arsuri, însă mai mulţi a fost necesar să fie internaţi la terapie intensivă, după ce au fost privaţi de ventilaţie pe timpul evacuării. Cauzele incendiului erau necunoscute imediat, a precizat Bogdan Toma.

EURONEWS aminteşte de incendiul din urmă cu trei luni, soldat cu 15 morţi

EURONEWS scrie că bolnavii au fost evacuaţi de către pompieri. De asemenea, aminteşte de incendiul din urmă cu trei luni, soldat cu 15 morţi.

REUTERS comentează că este al doilea incendiu sângeros în trei luni

REUTERS comentează că este al doilea incendiu sângeros în trei luni într-un stat membru al Uniunii Europene, la sediul complet renovat al spitalului, construit în 1953.

Patruzeci şi patru de pacienţi evacuaţi au fost trimişi la alte spitale care îngrijesc bolnavi de Covid-19 din Bucureşti, iar restul în alte clădiri ale spitalului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS