Veteranul de război Tom Moore, devenit eroul britanicilor după ce a strâns donaţii record pentru serviciul de sănătate publică din Marea Britanie în pandemie, a fost spitalizat duminică. Acesta s-a infectat cu coronavirus, a anunţat familia sa.
În ultimele săptămâni era îngrijit pentru penumonie
În ultimele săptămâni era îngrijit pentru penumonie. A fost testat pozitiv la COVID-19 săptămâna trecută, a precizat fiica sa Hannah pe Twitter. „A fost cu noi acasă până astăzi, când a avut nevoie de ajutor suplimentar pentru respiraţie”, a adăugat ea. Tom Moore a fost internat la spitalul din Bedford, dar nu se află la terapie intensivă, potrivit G4Media.ro.
„Captain Tom”, care a luptat în Al Doilea Război Mondial, a reuşit să strângă suma 33 de milioane de lire sterline printr-o campanie. Acesta şi-a înconjurat de 100 de ori, cu paşi mici şi folosind un cadru metalic, grădina casei sale din Bedfordshire. Asta înainte de a împlini vârsta de 100 de ani pe 30 aprilie 2020.
A fost înnobilat de regina Elisabeta a II-a în iulie anul trecut
Pentru această reuşită, la cererea premierului Boris Johnson, el a fost înnobilat de regina Elisabeta a II-a în iulie anul trecut. El a primit Ordinul Imperiului Britanic în rang de cavaler. De asemenea, el a fost promovat de la gradul de căpitan la cel de colonel.