Curtea Constituţională a României a respins, marţi, ca neîntemeiată, sesizarea Avocatului Poporului cu privire la constituirea completurilor de judecată, au precizat pentru Agerpres surse din CCR. Avocatul Poporului cerise Curţii să declara neconstituționale textele din legea de organizare judiciară care permit colegiilor de conducere să stabilească arbitrar componenţa completelor colegiale, iar nu în mod aleatoriu.
Potrivit ordinii de zi a şedinţei, judecătorii constituţionali au dezbătut sesizarea Avocatului Poporului asupra mai multor dispoziţii din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Avocatul Poporului spunea în sesizare că dispoziţiile criticate aduc atingere mai multor prevederi din Constituţie.
„Examinând prevederile legale invocate, care stabilesc atribuţia colegiilor de conducere (al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al celorlalte instanţe de judecată) de a reglementa compunerea completelor de judecată, prin raportare la considerentele Deciziilor nr.68512018 şi nr. 41712019 ale Curţii Constituţionale.
Constatăm că acestea contravin prevederilor art. 2l alin. (3) din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanţei judecătoreşti, a art. 73 alin. (3) lit.l) teza a II-a şi art. 126 alin. ( I ) şi alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora ‘organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi”, respectiv ‘Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege’, iar ‘Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică’, precum şi celor ale art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală privind obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale”, se arăta în sesizare.
Semnatarul menţionează că, întrucât actul astfel adoptat este unul administrativ, conţinutul său nu poate viza aplicarea şi interpretarea legii de procedură.
Avocatul Adrian Toni Neacşu, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, arată într-o postare pe Facebook că Avocatul Poporului cere Curţii Constituţionale să constate că textele din legea de organizare judiciară care permit colegiilor de conducere să stabilească arbitrar componenţa completelor colegiale, iar nu în mod aleatoriu, sunt neconstituţionale.