0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO călugăriţă franceză de 117 ani s-a vindecat de Covid-19

O călugăriţă franceză de 117 ani s-a vindecat de Covid-19

Cea vârstnică persoană din Europa, călugăriţa franceză Sora Andre, s-a vindecat de COVID-19 şi va sărbători săptămâna aceasta împlinirea a 117 ani, potrivit Reuters.

Lucile Randon, care a luat numele de Sora Andre când s-a alăturat unui ordin caritabil catolic în 1944, a fost testată pozitiv la coronavirus în căminul de bătrâni din Toulon, sudul Franţei, în care locuieşte, la data de 16 ianuarie. Ea a fost izolată de ceilalţi rezidenţi, însă nu a prezentat simptome de boală.

Întrebată dacă i-a fost teamă de COVID, Sora Andre a declarat pentru televiziunea franceză BFM: “Nu, nu m-am speriat pentru că nu mi-a fost teamă să mor… Sunt fericită că sunt cu voi, însă aş vrea să fiu altundeva – să mă alătur fratelui meu mai mare, bunicului şi bunicii mele”.

David Tavella, purtător de cuvânt al căminului de bătrâni Sainte Catherine Labouré, a declarat că Sora Andre se simte bine.

“O considerăm vindecată. Este foarte calmă şi aşteaptă cu nerăbdare să sărbătorească joi împlinirea a 117 ani”, a spus el.

El a spus că Sora Andre, care este oarbă însă foarte energică, îşi va sărbători ziua de naştere alături de un grup mai mic de rezidenţi decât în mod obişnuit din cauza riscului de infectare cu noul coronavirus.

“A avut mare noroc”, a adăugat Tavella.

Sora Andre, care s-a născut la data de 11 februarie 1904, este a doua cea mai vârstnică persoană din lume, conform Gerontology Research Group’s (GRG).

Cea mai vârstnică persoană din lume este japoneza Kane Tanaka, care a împlinit 118 ani la data de 2 ianuarie.

Cei mai bătrâni 20 de oameni din lume din lista GRG sunt toţi de sex feminin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS