-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSlovacia impune carantină oricui intră în ţară

Slovacia impune carantină oricui intră în ţară

Slovacia impune, începând de miercuri, carantina obligatorie pentru toate persoanele venite dintr-o altă ţară, pentru a preveni importarea variantei sud-africane a coronavirusului, în timp ce varianta britanică este responsabilă de un număr foarte mare de infectări în această ţară, anunţă agerpres.

Anunţul a fost făcut luni de premierul slovac Igor Matovic, care a avertizat că situaţia epidemiologică s-a înrăutăţit în Slovacia în urma răspândirii mutaţiei mai contagioase a coronavirusului detectată în Marea Britanie la sfârşitul anului trecut.

”Proporţia mutaţiei britanice a crescut până la niveluri care vor face foarte dificilă menţinerea situaţiei sub control, şi aceasta ne va costa multe vieţi”, a scris Matovic pe contul său de Facebook.

Pentru a evita riscuri similare cu mutaţia sud-africană, Slovacia a stabilit o perioadă de carantină obligatorie de 14 zile pentru oricine intră în ţară, cu posibilitatea ieşirii din carantină după ziua a 8-a în cazul efectuării unui test PCR al cărui rezultat este negativ. Carantina poate fi la domiciliu sau instituţionalizată şi nu se aplică persoanelor aflate în tranzit, care vor trebui doar să prezinte un test rapid antigen.

Tulpina britanică, prezentă la 71% din cazurile de Covid-19 din Slovacia

Slovacia, ţară cu circa 5,5 milioane de locuitori, este în prezent al doilea stat european cu cea mai ridicată mortalitate asociată COVID-19, după Portugalia, înregistrând în ultima săptămână 221 de decese la un milion de locuitori.

Tulpina britanică a coronavirusului era semnalată la începutul lunii februarie la 71% din noile cazuri de COVID-19 în Slovacia.

De asemenea, Igor Matovic a atras atenţia asupra atitudinii ”relaxate a numeroşi cetăţeni care nu respectă măsurile” antiepidemice.

Conform sistemului slovac de alertă ”Covid automat”, ce cuprinde măsurile aplicate în fiecare regiune în funcţie de situaţia epidemiologică, toată ţara este în prezent în ”negru”, adică nivelul de risc epidemiologic cel mai ridicat, astfel că orice activitatea socială este interzisă şi sunt deschise numai magazinele neesenţiale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS