-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrins în flagrant în timp ce vindea droguri

Prins în flagrant în timp ce vindea droguri

Un bucureştean în vârstă de 23 de ani, care încerca să comercializeze droguri de mare risc, a fost reţinut în urma unui flagrant organizat de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Piteşti.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, acţiunea s-a desfăşurat sub supravegherea unui procuror de la Serviciul Teritorial Piteşti al DIICOT şi a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

„Totodată, pentru administrarea probatoriului, au fost efectuate două percheziţii domiciliare, la imobilele utilizate de cel în cauză, din Bucureşti şi Ilfov. În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate 150 de grame de canabis, 5 grame de substanţă pulverulentă susceptibilă a fi droguri de mare risc, un cântar electronic de precizie, două grindere, 24 de seminţe de canabis, precum şi alte obiecte şi înscrisuri”, se precizează în comunicat.

Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de miercuri să fie prezentat la Tribunalul Argeş, pentru dispunerea măsurilor preventive.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS