1.7 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateA ajuns în România a zecea tranșă de vaccin Pfizer

A ajuns în România a zecea tranșă de vaccin Pfizer

Cea de a zecea tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech a sosit în România pe cale aeriană. Aceasta constă în 201.240 de doze. Transportul către centrele de stocare din țară este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră, potrivit Digi24.

Procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară. Dozele fiind distribuite, după cum urmează:

Centrul Național de Stocare București: 59.670 doze;

Centrul Regional de Depozitare Brașov: 23.400 doze;

Centrul Regional de Depozitare Cluj: 23.400 doze;

Centrul Regional de Depozitare Constanța: 23.400 doze;

Centrul Regional de Depozitare Craiova: 24.570 doze;

Centrul Regional de Depozitare Iași: 23.400 doze;

Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 23.400 doze.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.

Următoarea tranșă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 1 martie

Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 1 martie. La acest moment se așteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare.

Vineri, autoritățile au spus că dozele livrate în perioada următoare României de companiile Pfizer-BioNTech și Moderna sunt destinate imunizării persoanelor care au deja progrămari în platformă, atât pentru prima, cât și pentru a doua doză de vaccin.

Persoanele de peste 55 de ani, eligibile pentru etapa a II-a, se vor putea programa începând cu prima parte a lunii martie

Persoanele de peste 55 de ani, eligibile pentru etapa a II-a, se vor putea programa pentru imunizarea cu vaccinurile de la Pfizer-BioNTech și Moderna începând cu prima parte a lunii martie, odată cu deschiderea unor noi centre de vaccinare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS