Autoritățile suedeze au anunțat luni că vor demara o anchetă cu privire la modul în care au avut loc adopțiile internaționale până în anii 1990. Măsura a fost luată pe fondul temerilor crescânde că unii copii ar fi fost luați de la părinții lor biologici în mod ilegal, informează hotnews.
Suedezii au adoptat în jur de 60.000 de copii din întreaga lume, începând cu anii 1950, potrivit cotidianului Dagens Nyheter, mulți dintre aceștia provenind din Asia sau America de Sud.
Însă există îngrijorări tot mai mari că unii dintre copii ar fi fost furați de la părinții lor sau cumpărați de rețele infracționale, care i-au oferit spre adopție cu colaborarea autorităților locale, ce au furnizat documente false.
„Va trebui să investigăm cum au funcționat practicile de adopție în Suedia între anii 1960 și 1990”, a declarat Lena Hallengren, ministrul sănătății și pentru probleme sociale din această țară.
Hallengren nu a oferit deocamdată mai multe detalii despre investigație.
Mii de copii chilieni, daţi în adopţie fără consimțământul părinților
Tot mai multe informații despre nereguli legate de adopțiile internaționale au început să iasă la suprafață în ultimii ani.
În 2018, o comisie din Chile care a analizat practica a descoperit că mii de copii din familii sărace au fost trimiși în străinătate fără consimțământul părinților între anii 1950 și 2000.
În unele cazuri, mamelor li s-a spus că bebelușii au murit la naștere, când, de fapt, aceştia au fost daţi în adopție internațională.
Familiile suedeze au adoptat în jur de 2.000 de copii din Chile începând cu anii 1970.
Olanda va sista adopțiile internaționale
Autoritățile olandeze au anunțat, luna aceasta, că vor sista adopțiile internaționale, după ce o comisie guvernamentală a descoperit nereguli care se întind cu până la 60 de ani în urmă.
Numărul de adopții internaționale a scăzut treptat în Suedia de la începutul mileniului, ajungând la mai puțin de 400 în 2019 de la aproximativ 1.000 în anii 2000, potrivit datelor Biroului de Statistică suedez.
Majoritatea adopțiilor din Suedia sunt organizate de organizații non-profit sub supervizarea guvernului.
Autoritățile elvețiene au anunțat, la rândul lor, în luna decembrie, a anului trecut că vor revizui posibila adopție ilegală a unor copii din străinătate, la trei ani de la izbucnirea unui scandal privind acuzații că unii copii adoptați din Sri Lanka ar fi fost furați de către traficanții de carne vie de la familiile lor biologice.