Românii sărbătoresc în data de 24 februarie, Dragobetele, sărbătoarea iubirii, echivalentul românesc al zilei Sfântului Valentin sau Valentine’s Day, informează folclor-romanesc.ro.
În unele zone, această sărbătoare românească a iubirii este marcată pe 28 februarie, 1, 3 şi 25 martie, iar Dragobetele se mai numește, în funcție de regiune:
- Cap de primăvară
- Sântion de primăvară
- Ioan Dragobete
- Drăgostițele
- Năvalnicul
- Logodna
În tradiția românească, Dragobetele marca începutul primăverii, fiind ținut în preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea la 24 februarie. Data de 24 februarie nu era întâmplător aleasă, marcând începutul anului agricol. Este momentul în care întreaga natură renaște, păsările îşi caută cuiburi și, după unele credințe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvia şi iubirea, iar Dragobetele marca ziua în care întreaga suflare sărbătorea înnoirea firii și se pregătea pentru venirea primăverii.
Dragomir, fiul Babei Dochia
Divinitate mitologică asemănătoare lui Eros (zeul iubirii, în mitologia greacă) și Cupidon (sau Amor, zeul roman al dragostei), Dragobete, cunoscut și sub numele de Dragomir, este considerat, în credința populară românească, fiul Babei Dochia. Năvalnic și nestatornic, Dragobetele se diferențiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiția catolică și este închipuit ca fiind un flăcău voinic, chipeș și iubăreț, care sălășluieşte mai mult prin păduri.
Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu pețitor şi ca un naș ce oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor, de-a lungul veacurilor românii au transformat Dragobetele, acesta ajungând să fie considerat ‘zânul dragostei’, zeitate ce îi ocrotește și le poartă noroc îndrăgostiților. A devenit protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ține tot anul, precum cea a păsărilor ce ‘se logodesc’ în această zi.
El este asemuit şi cu o altă reprezentare mitică a Panteonului românesc, Năvalnicul, fecior frumos care ia minţile fetelor şi nevestelor tinere, motiv pentru care a fost metamorfozat de Maica Domnului în planta de dragoste care îi poartă numele (o specie de ferigă).
Dragobete este și un zeu al bunei dispoziții, de ziua lui organizându-se petreceri, prilejuind, astfel, înfiriparea unor noi iubiri, logodne și chiar căsnicii. Asemănător păsărilor, fetele şi băieţii trebuiau să se întâlnească pentru a fi îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. Considerând că sărutul în ziua de Dragobete este de bun augur, fetele se lăsau şi chiar doreau să fie sărutate de băieţi. Odinioară, de Dragobete, satele românești răsunau de veselia tinerilor și peste tot se putea auzi zicala: ‘Dragobetele sărută fetele!’.
Credinţe populare
Credințele populare referitoare la această sărbătoare sunt multe. Astfel, în popor se spunea că cei care participă la Dragobete vor fi feriți de boli și mai ales de febră și că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelșugat.
În dimineața zilei lui Dragobete, înveșmântați în straie de sărbătoare, flăcăii și fetele se întâlneau în centrul satului sau în fața bisericii. Dacă vremea era urâtă, se strângeau în casa unuia dintre ei, unde se țineau de jocuri și de povești. Însă, dacă vremea era prielnică, porneau în cete, cântând, către pădure sau prin luncile din apropiere, unde băieții adunau lemne pentru foc, iar fetele culegeau ghiocei, violete și tămâioasă, flori de primăvară și plante miraculoase, pe care le păstrau la icoane, fiind folosite apoi la descântece de dragoste. Adunați în jurul focurilor aprinse, flăcăii și fetele stăteau de vorbă.
În unele zone, exista obiceiul ca fetele mari să strângă apă din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă, despre care se spunea că e “născută din surâsul zânelor” (‘apa zânelor’), era păstrată cu grijă, existând credința că avea proprietăți magice: făcea fetele mai frumoase și mai drăgăstoase. Dacă de Dragobete nu era zăpadă, fetele adunau apă de ploaie sau luau apă de izvor pentru spălatul părului.
Femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot restul anului, în timp ce bărbații erau atenți să nu le supere pe femei, pentru că altfel nu le-ar fi mers bine.
Zburătoritul şi Popelnicul
În Mehedinți, exista obiceiul numit “zburătorit”, potrivit căruia, la prânz, fetele se întorceau în fugă spre sat. Fiecare flăcău urmărea fata care îi era dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, goana se sfârșea cu un sărut în văzul tuturor. Acest sărut simboliza logodna celor doi tineri, pentru cel puțin un an de zile. Nu de puține ori, aceste logodne ludice precedau logodnele adevărate, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunți se mai pregătesc pentru toamnă.
În Ardealul de sud-vest (de pildă, în zona Orăștiei), Dragobetelui îi corespunde sărbătoarea Popelnicului. Tinerele merg să culeagă planta omonimă, cu ale cărei frunze își spală părul. Popelnicul se culege după un ritual prestabilit: fetele merg pe ascuns, nespălate și nemâncate, încă de la sfârșitul nopții. Ele lasă ca ofrandă pâine și ouă sau pâine cu sare și culeg planta. Tinerii fac hore în câmp și, dacă vremea este frumoasă, merg să culeagă ghiocei.
Uneori, flăcăii petreceau din plin de Dragobete și prin satele vecine, pentru a le merge bine peste vară.
Ziua păsărilor cerului şi pământului
De la această sărbătoare nu lipseau nici cei mai în vârstă, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuia să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar și de păsările cerului. În această zi, nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor.
În această zi se crede că păsările nemigratoare se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile. Păsările neîmperecheate în această zi, potrivit acestor credinţe, rămâneau stinghere şi fără pui până la Dragobetele din anul viitor.
Dragobete pentru un an îmbelşugat
Sărbătoarea dragostei era socotită de bun augur pentru treburile mărunte, însă nu şi pentru cele mai importante.
Deoarece exista credința că Dragobetele îi va ajuta pe cei gospodari să aibă un an mai îmbelșugat decât ceilalți, oamenii respectau această sărbătoare la fel ca şi pe cele religioase – nu munceau, doar își făceau curățenie prin case.
Cele care lucrau erau fetele mai îndrăznețe, care chiar își doreau să fie “pedepsite” de Dragobete. Chiar dacă mai ‘pedepsea’ femeile, se considera că Dragobetele ocrotea și purta noroc tinerilor, în general, și îndrăgostiților, în mod special.
