4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFranța introduce noi restricţii la frontiera cu Germania

Franța introduce noi restricţii la frontiera cu Germania

Franţa a anunţat joi că va introduce noi restricţii antiepidemice în zona de frontieră cu Germania. Guvernul preşedintelui Emmanuel Macron încearcă să ţină sub control creşterea numărului de infectări în zona estică Meuse, potrivit Reuters.

De la 1 martie, lucrătorii transfrontalieri, care până acum erau exceptaţi, trebuie să prezinte un test PCR negativ pentru a trece graniţa în alt scop decât de muncă, au informat ministrul afacerilor europene şi cel al sănătăţii, într-un comunicat comun.

Munca de acasă va fi puternic încurajată în această zonă

De asemenea, munca de acasă va fi puternic încurajată în această zonă, unde vor fi accelerate campania de vaccinare şi testările. Asta după ce Franţa şi Germania au afirmat, în cursul săptămânii, că încearcă să găsească soluţii pentru a împiedica o închidere a graniţei comune. Potrivit miniştrilor, ar putea fi înmulţite patrulele de poliţie comune franco-germane.

Franţa a decis să nu impună un nou lockdown naţional

Franţa a decis să nu impună un nou lockdown naţional, dar a început să înăsprească restricţiile la nivel local, inclusiv în zona Dunkerque din nordul ţării, unde numărul de infectări creşte.

În Meuse (est), la graniţa cu Germania şi Luxemburg, se înregistrează o creştere a infectărilor cu varianta sud-africană a coronavirusului, iar autorităţile regionale au cerut un lockdown local, refuzat până acum de Paris.

Preşedintele Macron a pledat cu consecvenţă ca frontierele interne între statele UE să rămână deschise

Preşedintele Macron, un proeuropean fervent, a pledat cu consecvenţă ca frontierele interne între statele UE să rămână deschise în timpul pandemiei, şi a avut o dispută anul trecut cu Germania după ce aceasta a închis precipitat frontiera în primul val al pandemiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS