Fiecare proprietar de câine crede că al lui este unic, dar o cățelușă născută în urmă cu câteva zile este cu adevărat unică: are șase picioare și două cozi, informează hotnews.
Medicii veterinari afirmă că Skipper ar putea fi primul câine născut în viață cu acest set de malformații congenitale.
„Este un miracol numit Skipper. La propriu”, au notat pe Facebook angajații spitalului veterinar din Oklahoma unde a fost tratată cățelușa.
„Bănuim că ea a supraviețuit mai mult decât orice alt câine…cu combinația ei de malformații congenitale”, au mai scris angajații spitalului.
Potrivit acestora, „cercetările publicate nu arată că [un câine cu aceste malformații] s-a născut în viață”.
Două defecte congenitale rare
Skipper este o combinație între un border collie și un ciobănesc australian și s-a născut în 16 februarie alături de opt fraţi, potrivit CNN.
Veterinarii au diagnosticat-o pe Skipper cu două defecte congenitale rare, care o facă să aibă „un cap și o cutie toracică dar două zone pelvine, două sisteme urinare, două sisteme de reproducere, două cozi și șase picioare, printre alte lucruri”.
Este probabil ca Skipper să fi avut un geamăn în uter „și ovulul fertilizat nu s-a separat complet când a încercat acest lucru”, a declarat dr. Tina Neel pentru CNN.
Skipper pare să fie sănătoasă
În pofida condiției sale rare, Skipper pare să fie sănătoasă și „organele sale par să fie într-o stare grozavă”, potrivit angajaților spitalului unde este tratată.
„Toate picioarele ei se mișcă și răspund la stimuli exact ca la un cățel normal”, adaugă aceștia, precizând însă că pacienta lor ar putea avea nevoie de terapie fizică și ajutor cu mobilitatea după ce mai crește.
„Vom continua să facem cercetări asupra malformațiilor ei, să îi monitorizăm dezvoltarea în timpul controalelor și să o ajutăm să ducă o viață confortabilă și fără dureri pentru tot restul vieții sale”.