-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVIDEO: Accidentul soldat cu doi morţi şi cinci răniţi, provocat de un tânăr fără permis

VIDEO: Accidentul soldat cu doi morţi şi cinci răniţi, provocat de un tânăr fără permis

-

Accidentul soldat cu doi morţi şi cinci răniţi, produs joi seară pe autostradă, în judeţul Arad, a fost provocat de un tânăr de 29 de ani care nu avea permis de conducere, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, potrivit agerpres.

Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc pe A1, la kilometrul 526, pe sensul de mers Timişoara – Arad. Au fost implicate două autoturisme, în unul dintre acestea aflându-se şapte persoane, iar în celălalt – o persoană.

Şoferul primului autoturism ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu parapetul median. Maşina a luat foc, iar ulterior a fost izbită de autoturismul în care se aflau şapte persoane şi care mergea în aceeaşi direcţie.

Un copil de 3 ani şi un bărbat de 45 de ani au murit


„La faţa locului au decedat două persoane: un minor de aproximativ 3 ani şi un bărbat de 45 de ani. Alte cinci persoane au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, dintre care trei minori, cu vârste între 2 şi 14 ani, şi doi adulţi, de 20 şi 29 de ani”, arată IPJ.

Conducătorii autoturismelor au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Totuşi, în urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul care conducea primul autoturism, în vârstă de 29 de ani, din Arad, nu deţine permis de conducere.

În acest caz, poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis.

În urma accidentului, traficul pe A1 a fost blocat aproximativ două ore, fiind deviat pe la nodul rutier din Seceani spre DN 69.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Cod galben de ceață în Dolj, Olt și Vâlcea

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o atenționare de...

ȘTIRI GdS