Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, care a fost subiect de scandal şi care trăieşte acum în exil, a achitat o datorie fiscală în Spania de peste patru milioane de euro, informează hotnews.
Restanţele fiscale erau datorate pentru valoarea zborurilor de care regele beneficiase până în 2018 din partea unei companii de zbor private, dar pe care nu le declarase, a spus cotidianul El Pais, care citează „surse informate”.
Fostul suveran, care a condus Spania între 1975 până în 2014, şi care în august a plecat în exil în Emiratele Arabe Unite, a plătit din proprie iniţiativă o primă datorie fiscală în valoare de aproape 680.000 euro în luna decembrie.
Această datorie era consecinţa unei declaraţii fiscale asupra veniturilor nedeclarate anterior.
Fostul rege, vizat de mai multe anchete
O anchetă anticorupţie a dezvăluit în noiembrie faptul că fostul monarh a utilizat carduri de credit legate de conturi bancare pe numele unui antreprenor mexican şi a unui ofiţer al forţelor aeriene armate spaniole.
Potrivit unor surse judiciare, această investigaţie îşi propune să stabilească dacă Juan Carlos a folosit numele altor persoane pentru a spăla bani după 2014, anul abdicării sale şi, prin urmare, a încetării imunităţii sale ca şef de stat.
Alte două anchete juridice vizează finanţele fostului rege. Una îşi propune să stabilească dacă Juan Carlos a obţinut un comision în contextul atribuirii unui contract companiilor spaniole pentru a construi un tren de mare viteză în Arabia Saudită în 2011.
Cealaltă anchetă, deschisă ca urmare a unui raport al serviciului de prevenire a spălării banilor, este încredinţată Curţii Supreme, singura abilitată să judece un fost suveran.