0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIon Iliescu a sărbătorit împlinirea a 91 de ani vaccinându-se anti-Covid

Ion Iliescu a sărbătorit împlinirea a 91 de ani vaccinându-se anti-Covid

Fostul președinte Ion Iliescu, care a împlinit miercuri 91 de ani, a anunțat că s-a vaccinat anti-Covid și că se simte bine. Acesta a declarat pentru Realitatea PLUS că nu a avut reacții adverse, informează digi24.

„M-am vaccinat și m-am simțit bine. Nici nu am resimțit ceva după vaccinare. Pentru vârsta pe care o am, mă simt bine”, a anunțat fostul președinte.

Ion Iliescu a spus că urmăreşte cu interes ce se întâmplă în PSD şi că ar vrea mai mult de la Partidul Social Democrat.

„Nu aș vrea să fac aprecieri care să influențeze în vreun fel părerea oamenilor și situația din partid. Urmăresc cu interes, mi-aș dori mai mult, dar nu vreau să fac aprecieri. Din păcate, nu sunt prezent în activitatea conducerii de partid. De la distanță urmăresc. Doar ce se scrie în presă, nu am o relație nemijlocită cu conducerea actuală și nu vreau să fac aprecieri”, spune Iliescu.

Acesta a mai precizat că nu este mulţumit de coaliţia de guvernare și că situația în care se află țara „necesita o comunicare mai deschisă între forțele politice și între cetățeni și factorii sociali”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS