6.2 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePatru minori, trimişi în judecată pentru tentativă de omor

Patru minori, trimişi în judecată pentru tentativă de omor

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a patru inculpaţi minori, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, după ce au bătut o persoană care a necesitat două luni de îngrijiri medicale, punându-i viaţa în pericol.

”În anul 2020 persoana vătămată a avut un incident cu una dintre persoanele cercetate în cauză în calitate de suspect (acesta nu a fost trimis în judecată întrucât a renunţat la activitatea infracţională) şi a adoptat rezoluţia infracţională de a-l agresa pe acesta, sens în care a apelat la unul din cei patru inculpaţi, solicitându-i să-l agreseze fizic în schimbul unei sume de bani.

Ulterior acestei înţelegeri, acest inculpat, împreună cu alte 9 sau 10 persoane, l-au agresat pe suspect, dar ‘solicitantul’ nu a mai remis şi banii promişi”, precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

După acest incident, suspectul s-a împăcat cu inculpatul care l-a agresat împreună cu alte persoane şi au purtat ulterior diverse discuţii înţelegându-se să agreseze persoana vătămată – suspectul pentru a se răzbuna, iar inculpatul pentru că nu şi-a primit banii pentru „serviciul prestat”.

Cum au plănuit totul

Pe 13 ianuarie 2021, persoana vătămată se afla la locuinţa unei alte persoane, unde a sosit apoi şi suspectul, însoţit de un alt individ. Profitând de prezenţa persoanei vătămate în acest imobil, suspectul l-a contactat pe inculpatul menţionat, stabilind de comun acord modalitatea de a agresa persoana vătămată în seara respectivă.

Acest plan prevedea că la un moment dat suspectul va purta o convorbire telefonică cu o persoană care ar trebui să-i restituie o sumă de bani, el va ruga pe persoana vătămată să meargă la această întâlnire şi să ridice suma de bani, iar în locul respectiv inculpatul ar urma să agreseze persoana vătămată, arată sursa citată.

Separat de această discuţie, inculpatul i-a contactat prin intermediul unei aplicaţii telefonice pe ceilalţi trei inculpaţi şi pe un minor care nu răspunde penal întrucât are vârsta de 13 ani, solicitându-le ajutorul pentru a agresa în seara respectivă persoana vătămată, sens în care să vină şi înarmate.

Potrivit procurorilor, conform înţelegerii anterioare, suspectul a purtat o convorbire telefonică cu unul dintre inculpaţii cărora li s-a solicitat ajutorul, după acest apel telefonic rugând persoana vătămată să se deplaseze într-un anumit loc pentru a ridica nişte bani de la o persoană. Persoana vătămată s-a deplasat cu bicicleta sa spre locul de întâlnire, cei patru inculpaţi stabilind modul concret şi detaliat în care urma să aibă loc agresarea victimei, unul dintre aceştia urmând să o abordeze, apoi ceilalţi inculpaţi şi minorul să vină din spate şi împreună să agreseze victima.

În momentul în care au sesizat apropierea victimei cu bicicleta, unul dintre inculpaţi a aşteptat ca aceasta să ajungă cu bicicleta în dreptul său, iar în momentul imediat următor, având pe mână o rozetă, a lovit victima cu putere, a doborât-o pe sol şi în continuare i-a aplicat mai multe lovituri cu picioarele.

Deşi persoana vătămată a reuşit iniţial să se ridice de pe sol încercând să fugă, inculpaţii şi minorul în vârstă de 13 ani sosiţi ulterior la locul agresiunii au fugit după ea pe o scurtă distanţă, au doborât-o pe sol şi au început toţi cinci să o lovească cu o intensitate ridicată în zona capului şi a întregului corp, fiind înarmaţi cu rozete, o bâtă tip baseball, aplicând multiple lovituri şi cu pumnii şi picioarele.

Actele de violenţă exercitate au încetat abia în momentul în care persoana vătămată a început să se vaite puternic de durere, fără a mai putea exercita vreun act de autoapărare, a mai precizat Parchetul.

Conform raportului întocmit de medicul legist, leziunile necesită în vederea vindecării un număr de 55 – 60 zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS