-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAngajaţii din sectorul sanitar francez ar putea fi obligaţi să se vaccineze

Angajaţii din sectorul sanitar francez ar putea fi obligaţi să se vaccineze

Ministrul sănătăţii din Franţa, Olivier Veran, a avertizat că există posibilitatea introducerii vaccinării obligatorii anti-Covid pentru angajaţii din domeniul sanitar dacă aceştia nu se vaccinează de bunăvoie, în contextul în care rata de vaccinare în rândul acestei categorii profesionale este extrem de scăzută, potrivit Agerpres.

”S-ar putea ajunge la vaccinarea obligatorie”, a declarat Veran într-un interviu acordat postului BFMTV în care a insistat că nu doreşte să acuze personalul medical, un colectiv care de un an se află în prima linie a luptei împotriva pandemiei de coronavirus.

Ministrul francez le-a scris angajaţilor din sistemul sanitar pentru a-i convinge să se vaccineze, „pentru binele lor şi al bolnavilor”, cu scopul de a reduce riscul de transmitere a virusului.

Dacă această iniţiativă nu va avea efectul scontat, următorul pas va fi să se recurgă la Consiliul Consultativ de Etică pentru a examina ”măsuri suplimentare”.

Veran consideră insuficient nivelul de imunizare a personalului din căminele de bătrâni, situat în jurul valorii de 42%, potrivit ultimelor date disponibile. Procentul este chiar mai mic – de 30% – în rândul personalului din spitale şi cabinete medicale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS