0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCu sistemul sanitar copleşit, Cehia cere altor ţări să-i preia pacienţi COVID-19

Cu sistemul sanitar copleşit, Cehia cere altor ţări să-i preia pacienţi COVID-19

Cehia a cerut vineri Germaniei, Elveţiei şi Poloniei să preia zeci de pacienţi COVID-19, întrucât în spitalele sale situaţia a ajuns într-un punct critic, relatează Reuters.

”Numărul mare al noilor pacienţi infectaţi a sporit presiunea asupra sistemului sanitar, iar numărul pacienţilor care necesită spitalizare creşte”, explică Ministerul ceh al Sănătăţii.

Vineri dimineaţă erau spitalizaţi 8.153 de pacienţi COVID-19, dintre care 1.735 la ATI. Pe ansamblul Cehiei, 13% din capacitatea de la ATI este liberă, iar în capitala Praga, numai 5%. ”În unele regiuni spitalele şi-au epuizat capacitatea şi nu mai pot oferi îngrijiri adecvate sau să primească noi pacienţi”, a declarat ministrul ceh al sănătăţii, Jan Blatny.

Şi Slovacia vecină a transferat în străinătate săptămâna aceasta primii bolnavi, spitalele sale fiind pline cu pacienţi COVID-19.

Guvernul ceh a instituit începând din 1 martie un lockdown sever. Premierul Andrej Babis şi-a avertizat concetăţenii că anul acesta Paştele (catolic, 4 aprilie) va fi sărbătorit la fel ca anul trecut, adică fără a ieşi din case.

O altă măsură decisă este că toate companiile care au între 50 şi 249 de angajaţi vor fi obligate să-şi testeze săptămânal angajaţii, acţiune subvenţionată de guvern şi la care se va recurge pentru a menţine funcţională economia acestei ţări care în prezent are cea mai ridicată rată a noilor cazuri de COVID-19 între statele UE, respectiv 1.395 de noi infectări la 100.000 de locuitori în ultimele două săptămâni.

Pentru companiile cu mai mult de 250 de angajaţi măsura testării lor este deja aplicată de miercuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS