-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateJaponia introduce automate de vânzare pentru teste PCR

Japonia introduce automate de vânzare pentru teste PCR

Japonia, ţara unde automatele de vânzare sunt ultrarăspândite, vrea să profite de acest lucru ca o soluţie pentru a distribui un număr cât mai mare de teste PCR, informează agerpres.

Din dorinţa de a conserva forţa de muncă umană şi resursele spitalelor, guvernul de la Tokyo efectuează doar 40.000 de teste de tip PCR pe zi, adică aproximativ un sfert din capacitatea totală de testare, şi restricţionează testele pentru persoanele care au simptome sau au şanse mari să fie infectate. Acest lucru a obligat publicul să se bazeze pe clinicile private sau să cumpere teste PCR prin alte mijloace.

Automatele de vânzare care vând kituri de testare oferă consumatorilor şansa de a evita clinici aglomerate sau să aştepte pentru o programare, susţine Hideki Takemura, directorul unei clinici de ORL care a instalat deja şapte automate de vânzare pentru testele PCR în regiunea Tokyo.

„Japonia efectuează un număr ridicol de mic de teste PCR şi rezultatul este că din ce în ce mai mulţi oameni nu pot spune dacă au gripă sau coronavirus. Fără teste PCR nu este posibil un diagnostic şi cred că ar trebui să facem mai mult pentru ca oamenii să fie diagnosticaţi şi izolaţi devreme”, spune Hideki Takemura.

Publicul a primit favorabil iniţiativa

Potrivit acestuia, la prima introducere a automatelor de vânzare de teste PCR, răspunsul publicului a fost unul uriaş astfel că automatele a trebuit să fie golite de bani de două ori pe zi.

Fiecare automat conţine aproximativ 60 de kituri de teste, care se vând pentru 4.500 de yeni (40 de dolari) fiecare. Clienţi trimit probele de salivă prin poştă pentru procesare.

„Ca lucrător în sistemul medical aş fi foarte fericit dacă numărul testelor şi cazurilor ar scădea”, spune Takemura.

În Japonia funcţionează în prezent aproximativ 4,1 milioane automate de vânzare, ceea ce pune această ţară pe primul loc în lume la numărul de automate de vânzare per capita.

Pe lângă automatele de vânzare, testele PCR au început să fie puse la dispoziţia publicului şi prin vânzare la farmacii sau pe internet.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS