0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDe ce au încurcat pompierii spitalele în incendiul de la Psihiatrie

De ce au încurcat pompierii spitalele în incendiul de la Psihiatrie

Un incendiu a izbucnit luni seară în clădirea Clinicii de Psihiatrie din Craiova. Nici un pacient nu a fost rănit, în schimb trei medici au fost transportaţi la Spitalul de Urgență Craiova după ce au sărit pe geam şi au suferit diferite leziuni. Incendiul ar fi fost provocat de o pacientă, care ar fi dat foc unei saltele cu bricheta.

Iată ce declară despre eveniment şi despre intervenţia pompierilor Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Ugenţă Dolj.

„Prima intervenție pentru stingerea incendiului a fost asigurată de către subunitatea în al cărei raion de intervenție se află respectivul obiectiv, Detașamentul 2 de Pompieri Craiova. Subunitatea s-a deplasat la intervenție în primă instanță cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță tip B2, urmate la scurt timp de încă o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime. Menționăm că pentru stingerea incendiului produs au acționat efectiv numai autospecialele de la această subunitate de intervenție, dată fiind situația constatată la locul intervenției și amploarea incendiului, care a fost lichidat în scurt timp prin crearea dispozitivului de intervenție și refularea de apă.

Având în vedere faptul că incendiul anunțat afecta o unitate sanitară, în scopul asigurării unei intervenții eficiente s-a decis ca imediat, fără a se mai aștepta, să fie suplimentate forțele și mijloacele de intervenție la locul incendiului. În acest sens a fost alertat și trimis în sprijin Detașamentul 1 de Pompieri Craiova, care s-a deplasat la intervenție în primă instanță cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, urmate imediat, succesiv, de o autospecială de descarcerare grea, încă o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime.

Precizăm că autospecialele de la această subunitate au ajuns inițial la o altă unitate sanitară din zonă (zona Parcului Romanescu din Craiova), aflată pe traseul de deplasare, întrucât echipajul aflat în prima autospecială, din fruntea colonei de deplasare, a avut impresia că observă semnalele luminoase ale unei ambulanțe aflate în incinta acelei unități sanitare și crezând că acolo este incendiul. În scurt timp, echipajele au constatat că nu la locația respectivă se manifesta incendiul, continuând deplasarea către locul intervenției, unde au ajuns în timp scurt.

Nu a fost necesar ca autospecialele de stingere de la această subunitate să acționeze pentru stingerea incendiului, această operațiune fiind deja efectuată de către subunitatea de bază. Personalul de intervenție de la această subunitate a acționat în sprijinul subunității de bază, Detașamentul 2 de Pompieri Craiova, prin suplimentarea echipelor de căutare-salvare, care au executat operațiunile de căutare a persoanelor în întregul pavilion în care funcționează unitatea sanitară, nu numai în zona afectată de incendiul produs.

La locul intervenției a ajuns ulterior și o ambulanță tip C1, încadrată cu medic, în scopul evaluării stării de sănătate a tuturor pacienților din unitatea sanitară.

După finalizarea operațiunilor specifice de intervenție (stingerea incendiului, respectiv căutarea-salvarea persoanelor), la locul evenimentului a fost dislocată și o autospecială pentru descarcerare, de la Detașamentul 2 de Pompieri Craiova, pentru a asigura iluminarea locului afectat de incendiu, în vederea desfășurării cercetărilor specifice de către structurile de poliție.

Acțiunea conjugată a personalului medical de la locul de muncă, polițiștilor, jandarmilor și pompierilor ajunși la locul intervenției a făcut posibil ca pacienții internați în unitatea sanitară să fie în siguranță, nefiind înregistrate victime în rândul acestora care să necesite transportul la un spital de urgență”, se arată în comunicatul ISU.

Bilanţul daunelor materiale

Referitor la daunele provocate de incendiu, ISU Dolj a precizat: „Au ars materiale textile (lenjerie de pat, pătura, pernă, saltea, îmbrăcăminte, etc.), covor PVC (linoleum), transformator electric 220V- 24V și s-au degradat tâmplarie PVC ferestre, suprafaţă vitrată (geamuri), zugrăveala încăperilor, camera de supraveghere video, vopseaua uşilor metalice, tavan rigips, corpuri de iluminat (24V), tocăria uşilor, zugrăveala încăperilor învecinate”.

Spitalul de Psihiatrie din Craiova deţine autorizație de securitate la incendiu din decembrie 2015.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS