-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSindicatele avertizează: Atractivitatea predării la catedră este din ce în ce mai mică

Sindicatele avertizează: Atractivitatea predării la catedră este din ce în ce mai mică


Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar continuă să atace ideea de a se renunţa la titularizarea definitivă. Conducerea sindicatului „Spiru Haret” spune că învăţământul este cel mai subfinanţat sistem din România de la care se cer şi cele mai mari performanţe şi că atractivitatea pentru activitatea la catedră a scăzut.

„Problema dacă ar trebui menținută titularizarea în sistem sau nu, dacă ar trebui să se meargă pe contracte pe durată nedeterminată sau nu, a fost ridicată de multe ori în ultimii trei ani, de la lansarea programului ”România Educată”.

Această temă cred că ar fi trebuit ridicată, în cel mai rău caz, decât după ce Educația ar fi fost situată acolo unde îi este locul, prioritate națională, după ce ar fi primit normările în sistem cu resursă umană și alocările bugetare conform prevederilor legale, dar și restanțele financiare din ultimii 30 de ani, restanțe care au reprezentat principala cauză care a condus la declinul învățământului românesc! O altă problemă majoră o reprezintă stabilitatea și predictibilitatea legislativă care împreună au creat o instabilitate și o incoerență în sistem, Legea Educației Naționale fiind completată și modificată nu mai puțin de 96 de ori în nici 10 ani de la publicare, iar numărul regulamentelor, ordinelor de ministru, metodologiilor depășeșc 100″, a precizat Nicuşor Cotescu, preşedintele sindicatului „Spiru Haret” Dolj.

Sistemul de învăţământ este subfinanţat

Sindicaliştii spun că sistemul de învăţământ este slab finanţat dar se cer cele mai mari performanţe.

„Sistemul de învățământ reprezintă unul dintre cele mai subfinanțate sisteme din țară, dar de la care se cere cele mai mari performanțe. Falimentarea prin subfinanțare cronică ne conduce spre ideea, tot vehiculată, că profesorii nu mai sunt performanți, dar refuzăm să vedem cum arată bugetele și școlile din Uniunea Europeană, bugete și școli care fac educația atractivă așa cum și elevii și părinții și noi ne dorim! Modernele campusuri școlare, salarizarea cadrelor didactice și bugetele alocate pentru dotările materiale, programul, programele și bursele elevilor reprezintă cheia succesului. Asta nu înseamnă demagogie, ci să așezi lucrurile în ordine și să începi să construiești un viitor mai bun! Altfel nu se face altceva decât deturnarea atenției de la adevăratele probleme din educație, iar profesorii fac în continuare adevărate minuni pentru a educa generații și generații de copii în condițiile date”, a subliniat preşedintele Spiru Haret Dolj.

Examene şi concurenţă acerbă

Liderii cadrelor didactice atrag atenţia că pentru a intra în sistem profesorii trebuie să susţină concursuri şi examene, care se întind pe toată durata carierei didactice

„Sistemul de învățământ este unul dintre sistemele ai căror angajați sunt cel mai prost plătiți, dar cu cele mai multe și înalte bariere de trecut pentru a putea să funcționezi în el. Concurența, exigența și complexitatea examenelor și concursurilor care se întind pe perioada întregii cariere didactice, luând în calcul și obligativitatea acumulării a 90 de credite la fiecare 5 ani, dar și pregătirea zilnică obligă și determină profesorul să se autodepășească permanent. Impuse prin lege, perfecționarea și achizițiile de tehnologie și resurse educaționale se face din bugetele proprii de ani și ani”, a subliniat preşedintele „Spiru Haret” Dolj.

Şi în prezent sunt două tipuri de titularizare

De asemenea,liderii de sindicat spun că şi acum există două tipuri de titularizare.

„În acest moment vorbim deja de două tipuri de titularizare, unde o formă este cu contract pe perioadă nedeterminată, iar altă formă este cu contract pe viabilitatea postului. Mobilitatea personalului didactic de la o școală la alta depinde și de Consiliile de administrație ale unităților de învățământ care impun niște condiții la intrarea în unitatea respectivă. Nu avem nevoie de un sistem care să devină demotivant pentru profesorii care își fac treaba, deși profesia de dascăl a devenit indezirabilă. Atractivitatea predării la catedră este din ce în ce mai mica. Suntem pe ultimul loc în Europa la intenția absolvenților cu studii superioare pentru a intra în sistemul de învățământ”, a precizat Nicuşor Cotescu, preşedintele „Spiru Haret” Dolj.

În Europa sunt trei tipuri de contracte pentru profesori

Sindicaliştii spun că schimbarea profesorilor nu ar fi o măsură în interesul elevilor.

„După toate recomandările organismelor internaționale, interesul elevului e mai presus de orice, ori interesul elevului nu înseamnă schimbarea perioadică a cadrelor didactice. Ai nevoie de o stabilitate a cadrelor didactice pe post. Pe de altă parte, titularizarea în sistem reprezintă și o motivare pentru cei care își doresc statutul respectiv. În momentul în care le iei această motivare, îi transformi pe toți în profesori cu contracte pe perioadă determinată fără să știi ce se va întâmpla cu ei. Nu e nici interesul sistemului, nici al elevului”, a precizat liderul „Spiru Haret” Dolj.

Liderii profesorillor spun că şi în Europa sunt trei tipuri de contracte.

„În Franța e aproape ca la noi, dar în cazul în care rămâi fără post, fiind titular al sistemului, te trimite în altă parte unde este nevoie, iar în Europa sunt trei categorii de contracte pentru angajarea profesorului, ca funcționar public, după o lege specială echivalentul statutului personalului didactic de la noi, sau după Codul Muncii.

Concluzionez că se încearcă, încă odată, amenințarea cadrelor didactice atunci când aceștia doresc să-și ceară drepturile, sau să ridice problemele reale ale sistemului de învățământ. Dacă cineva dorește să facă un experiment, să vină cu o întregă echipă de angajați din Finlanda spre exemplu și să preia, pentru un an, doi, o școală din România, să se raporteze la salarizarea, condițiile și programele noastre și să vedem ulterior dacă rezistă și ce performanțe vor avea în competițiile internaționale”, a mai sous preşedintele sindicatului „Spiru Haret” Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS