Datele publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că sporul natural al populaţiei României s-a menţinut negativ în luna ianuarie a acestui an. A crescut, însă, de aproape două ori faţă de cel raportat în aceeaşi lună din 2020, până la minus 14.538 de persoane, de la minus 7.381 persoane.
Potrivit sursei citate, în perioada de referinţă, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 2.119, în timp ce numărul persoanelor care au decedat a fost cu 5.038 mai mare, potrivit Agerpres.
Numărul copiilor cu vârsta sub un an, care au decedat, a fost cu cinci mai mic în acelaşi interval de analiză
De asemenea, numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu cinci mai mic în acelaşi interval de analiză.
În mediul urban, s-a înregistrat decesul a 13.970 de persoane
Datele INS relevă că, în mediul urban, s-a înregistrat decesul a 13.970 de persoane (7.544 bărbaţi şi 6.426 femei), iar în mediul rural au murit 14.420 de persoane (7.674 bărbaţi şi 6.746 femei). Faţă de aceeaşi lună din 2020, numărul persoanelor care au decedat a crescut cu 2.730, din care 1.676 au fost bărbaţi şi 1.054 femei, în mediul urban, respectiv cu 2.308 persoane (1.219 bărbaţi şi 1.089 femei) în mediul rural.
Numărul căsătoriilor a scăzut cu 217, în prima lună a acestui an
În plus, numărul căsătoriilor a scăzut cu 217, în prima lună a acestui an, faţă de cel înregistrat în ianuarie din 2020.
Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010, în ianuarie 2021, s-au pronunţat cu 123 divorţuri mai puţine decât în luna ianuarie 2020.
„Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile“
„Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în special în cazul deceselor, care din luna iunie 2020 au înregistrat un trend crescător faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent, şi în cazul căsătoriilor care, începând cu luna martie 2020, au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent”, notează INS.
În perioada ianuarie 2020 – ianuarie 2021, numărul naşterilor a fost în scădere în fiecare lună
Conform statisticii oficiale, în perioada ianuarie 2020 – ianuarie 2021, numărul naşterilor a fost în scădere în fiecare lună faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, cu excepţia lunii decembrie 2020 când numărul născuţilor-vii a depăşit uşor numărul născuţilor-vii din luna decembrie 2019.
Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, în creştere faţă de luna decembrie 2020
Raportat la intervalul ianuarie 2021 – decembrie 2020, s-a înregistrat naşterea a 13.852 de copii, cu 2.005 mai puţini, în timp ce numărul deceselor a fost de 28.390 (15.218 bărbaţi şi 13.172 femei), cu 7.726 decese (4.159 bărbaţi şi 3.567 femei) mai puţine. În acelaşi context, numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna ianuarie 2021, a fost de 86, în creştere cu unu faţă de luna decembrie 2020.
Peste două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele cu vârsta de cel puţin 70 de ani
În luna ianuarie 2021, peste două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele cu vârsta de cel puţin 70 de ani (11.967 de decese – echivalentul a 42,2% din total – s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, iar 7.199 decese – respectiv 25,4% din total – la persoanele de 70 – 79 ani) şi 5.472 de decese (19,3%) la persoanele în vârstă de 60 – 69 ani.
La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5 – 19 ani (46 decese), 20 – 29 ani (91 decese) şi 0 – 4 ani (95 decese).
Numărul persoanelor decedate este dublu decât cel al născuţilor-vii
Sporul natural s-a menţinut negativ (-14.538), în luna ianuarie 2021, numărul persoanelor decedate fiind dublu decât cel al născuţilor-vii.
De asemenea, în prima lună a anului în curs, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 4.139 de căsătorii, cu 314 mai puţine decât în decembrie 2020. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 713 în luna ianuarie 2021, cu 1.532 mai puţine decât în luna decembrie 2020.