-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTulpina britanică, în peste jumătate din județele țării

Tulpina britanică, în peste jumătate din județele țării

Potrivit unei analize a Institutului Naţional de Sănătate Publică, varianta britanică a coronavirusului circulă deja în 25 de județe ale țării plus București şi există „o probabilitate mare” de a cuprinde întreg teritoriul României în „viitorul apropiat”.

Autoritățile sanitare au făcut în acest an 849 de secvenţieri (până pe 14 martie inclusiv), dintre care 385 au fost confirmate ca fiind tulpini noi (VOC): 381 cu varianta britanică (linia genetică B.1.1.7), două cu varianta sud-africană (linia genetică B.1.351) şi două cu varianta braziliană (linia genetică P.1), potrivit Digi24.

Distribuția celor 385 de cazuri confirmate cu VOC după județul de infectare este următoarea:

Tulpina britanică B.1.1.7 (381 de cazuri): Argeș (2), București (186), Bihor (5), Brăila (1), Botoșani (5), Caraș-Severin (4), Cluj (14), Constanța (7), Covasna (18), Dâmbovița (8), Dolj (2), Galați (5), Giurgiu (1), Gorj (2), Hunedoara (1), Iași (1), Ilfov (18), Mureș (3), Neamț (6), Prahova (2), Suceava (22), Teleorman (1), Timiș (53), Vâlcea (4), Vrancea (1), Vaslui (3), ”din străinătate” (cazuri de import) (6)

Tulpina sud-africană B.1.351 (2 cazuri): Argeș (1), București (1)

Tulpina braziliană P.1 (2 cazuri): București (2)

„Faptul că pentru 26 dintre județe (62%), provenind din toate regiunile țării, există evidențe de existență a cazurilor confirmate cu varianta B.1.1.7, denotă o răspândire extinsă. În plus, această distribuție reflectă mai degrabă solicitările de testare din partea județelor și nu distribuția reală a cazurilor care este, cu mare probabilitate, mult mai extinsă”, se arată în analiza INSP.

Cele mai multe cazuri confirmate cu tulpina britanică, la grupa de vârstă 45-54 ani

Cele mai multe cazuri confirmate cu varianta B.1.1.7 s-au înregistrat la grupa de vârstă 45-54 ani, potrivit INSp. Marea majoritate a cazurilor (86,4%) au avut vârsta mai mare de 25 de ani.

Au fost înregistrate 3 cazuri cu vârsta sub 1 an, pentru 2 dintre copii fiind menționată apartanența la focare familiale de COVID-19. Pentru al treilea caz nu a fost menționat nicio legătură epidemiologică.

Referitor la distribuția pe grupe de vârstă și sexe, se observă un număr mai mare de cazuri la sexul masculin (M) la 45-54 de ani, respectiv la sexul feminin (F) la 25-34 și 35-44 de ani. Prin aceasta nu se poate concluziona că varianta B.1.1.7 este mai frecventă la bărbații din grupa de vârstă 45-54 de ani, respectiv la femeile din grupele de vârstă 25-34 și 35-44 de ani, ci doar că acestea sunt datele valabile pentru grupul de cazuri analizat, cazuri care nu provin dintr-un screening sistematic.

Cum s-au infectat cu tulpina britanică

În urma anchetelor epidemiologice realizate, direcțiile județene de sănătate publică nu au menționat nicio legătură epidemiologică identificată pentru 238 de cazuri (62% ).

Călătoria în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a fost menționată pentru numai 5 cazuri (1,3%). Pentru 3 cazuri a fost menționat istoric de călătorie în alte țări. 

112 cazuri (29%) au avut contact cu caz confirmat cu noua variantă B.1.1.7 și/sau au fost parte componentă a unor focare familiale sau de colectivitate.

4 cazuri (1%) au fost încadrate ca infecții asociate asistenței medicale (IAAM), locul probabil al transmiterii fiind spitalul.

De la 19 cazuri (5%) nu au putut fi obținute informații din cauza refuzului, respectiv a imposibilității contactării telefonice a persoanei.

„Proporția cea mai mare fiind a cazurilor la care nu a putut fi identificată nicio legătură epidemiologică, acest fapt denotă circulația intensă a variantei B.1.1.7 a SARS-CoV-2 în comunitate”, concluzionează raportul.

Au fost înregistrate, până în prezent, 10 decese tulpina britanică

Totodată, au fost înregistrate până în prezent 10 decese la cazuri confirmate cu VOC, toate cu varianta britanică, provenind din Bucureşti (2), Covasna (1), Dâmboviţa (1), Hunedoara (1), Suceava (3), Vâlcea (1), Vaslui (1).

Conform analizei, patru decese au fost înregistrate la femei, iar şase la bărbaţi.

„Media vârstei a fost de 77 de ani, minima de 63, iar maxima de 91 de ani. Opt dintre cazurile decedate (80%) avuseseră condiţii medicale pre-existente, iar pentru alte 2 cazuri acestea nu au fost raportate, însă vârsta (71, respectiv 91 de ani) reprezintă prin ea însăşi un factor de risc pentru severitatea bolii. Niciunul dintre cazurile decedate nu fuseseră vaccinate anti-COVID-19”, se mai arată în analiză.

„Varianta britanică a SARS-CoV-2 – linia genetică B.1.1.7 circulă deja în 62% din județele țării și există o probabilitate mare de a cuprinde întreg teritoriul României în viitorul apropiat”, concluzionează studiul INSP.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS