Vaticanul a publicat luni o notă în care se arată clar că Biserica Catolică nu poate binecuvânta uniunile între persoanele de acelaşi sex, după ce în unele medii ecleziastice au apărut îndoieli pe această temă, relatează Associated Press .
Vaticanul a reafirmat doctrina Bisericii Catolice care consideră homosexualitatea un „păcat” şi a confirmat imposibilitatea pentru cuplurile de acelaşi sex să primească binecuvântarea căsătoriei, rezervată doar „uniunii indisolubile dintre un bărbat şi o femeie”.
Instituţia Vaticanului responsabilă cu dogma catolică, Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, a publicat textul „Responsum ad dubium” care se referă la următoare întrebare: „Este biserica îndrituită să binecuvânteze uniunile dintre persoanele de acelaşi sex?”
„Nu”, a tranşat Congregaţia în acest document, semnat de cardinal Luis Ladaria, prefectul instituției.
„În unele cercuri ecleziastice se difuzează în prezent proiecte de propuneri de binecuvântare a uniunilor între persoanele de acelaşi sex”, scrie Congregaţia în preambulul acestui text menit să clarifice poziţia oficială a Vaticanului.
„Atunci când binecuvântarea este invocată pentru anumite relaţii umane este necesar (…) ca ceea ce este sacru să fie obiectiv şi pozitiv ordonat pentru a putea primi binecuvântarea în funcţie de planurile Domnului (…) Doar realităţile care sunt ele însele ordonate pentru a sluji aceste planuri sunt compatibile cu esenţa binecuvântării acordate de biserică”, adaugă Congregaţia.
„Din aceste motiv nu este licit să se acorde binecuvântare relaţiilor sau parteneriatelor, chiar şi stabile, care implică o practică sexuală în afara căsătoriei (altfel spus în afara uniunii indisolubile dintre un bărbat şi o femeie deschisă în sine perpetuării vieţii)”, asigură Congregaţia.
Congregaţia încurajează însă comunitatea creştină şi pe pastorii ei „să privească cu respect şi delicateţe persoanele cu înclinaţii homosexuale” şi „să găsească modalităţile cele mai potrivite”.
Vaticanul a precizat ulterior că papa Francisc nu a pus sub nicio formă în chestiune dogma căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie.