4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCozi de tiruri la granița cu Ungaria

Cozi de tiruri la granița cu Ungaria

Poliția de Frontieră informează că, în urma restricțiilor de circulație de pe teritoriu Ungariei, din perioada 13 – 15.03 2021, când autovehiculele de transport marfă nu au circulat pe teritoriul statului vecin, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa comună se înregistrează timpi de aşteptare ridicaţi pe sensul de ieşire din ţară.

Coloane mari de camioane s-au format, marţi dimineaţa, în principalele puncte de trecere de la frontiera cu Ungaria, pe sensul de ieşire din România, din cauza restricţiilor aplicate traficului greu până luni seara. Șoferii aşteaptă între 80 şi 420 de minute pentru a ajunge la controlul de la graniţă, potrivit Poliției de Frontieră.

La Petea se aşteaptă cel mai mult

Potrivit aplicaţiei online de monitorizare a traficului la frontiere, de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, la Petea se aşteaptă cel mai mult. Aici sunt deschise două artere de control pentru traficul greu, dar se aşteaptă cel puţin 420 de minute în coloană.

În Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand se aşteaptă 300 de minute

În Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Vărşand se aşteaptă 300 de minute, deşi sunt deschise trei artere pentru camioanele care ies din România.

La Nădlac II, pe autostrada pan-europeană, se aşteaptă în coloană cel puţin 300 de minute, fiind deschise cinci artere de ieşire.

La Nădlac I, timpul de aşteptare pentru tranzitare este de 80 de minute, iar controlul se face pe două artere.

În judeţul Bihor, în PTF Borş, se stă 280 de minute

În judeţul Bihor, în PTF Borş, unde sunt disponibile trei artere pentru traficul greu pe sensul de ieşire, se aşteaptă 280 de minute, iar la Borş II – 220 de minute, aici fiind disponibile tot trei artere.

Potrivit comunicatului Poliției de Frontieră, a fost mărit numărul arterelor de control pentru automarfare pe sensul de ieşire din ţară, atât în P.T.F. Nădlac II (se lucrează pe 5 artere), cât şi în PTF Vărşand (se lucrează pe 3 artere), P.T.F. Borş (se lucrează pe 3 artere) şi PTF Bors II (se lucrează pe 3 artere).

La graniţa cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile maghiare

La graniţa cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile maghiare, sens în care Poliția de Frontieră Română a alocat personal pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere. Numărul de artere care pot fi, însă, deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către Poliţia Ungară.

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a contactat autorităţile de frontieră din Ungaria pentru dispunerea unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului, care să vizeze suplimentarea personalului de către partea ungară, precum şi deschiderea unor artere suplimentare pentru verificarea automarfarelor.

Pentru fluidizarea circulaţiei pe Autostrada A1 a fost informat Biroul de Poliţie Rutieră

De asemenea, pentru fluidizarea circulaţiei pe Autostrada A1 care face legătura cu P.T.F. Nădlac II a fost informat Biroul de Poliţie Rutieră Autostrada pentru a monitoriza traficul si a nu fi blocată circulaţia.

În primele ore ale zilei, de la ridicarea restricţiilor, poliţiştii de frontieră de la graniţa cu Ungaria au efectuat formalităţile specifice pentru 2.500 de automarfare, dintre care 2.000 au fost pe sensul de ieşire.

Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră

Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.

De asemenea, se recomandă consultarea aplicaţiei Trafic on-line care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro . Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS