4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate160 de mineri de la exploatările de uraniu din Suceava s-au blocat în subteran

160 de mineri de la exploatările de uraniu din Suceava s-au blocat în subteran

Minerii de la Sucursala Crucea a Companiei Naţionale a Uraniului (CNU), din județul Suceava, s-au blocat în subteran, în semn de protest faţă de neplata drepturilor salariale în ultimele două luni, informează agerpres.

Este vorba despre aproximativ 160 de mineri de la exploatările Crucea şi Botuşanu care au au declanşat protestul după ce nu şi-au primit salariile timp de două luni şi ameninţă că vor intra în greva foamei dacă revendicările lor nu vor fi satisfăcute.

De un an nu au primit suplimentul alimentar antidot

Protestul s-a declanşat spontan, miercuri, la suprafaţă, iar apoi ortacii au decis să se blocheze în subteran.

La Sucursala Crucea a CNU lucrează circa 300 de persoane.

Protestatarii reclamă şi faptul că de un an nu au primit suplimentul alimentar antidot, în valoare de 30 de lei/zi.

Directorul Cancelariei prefectului, Vasile Boca, a declarat joi, pentru AGERPRES, că la faţa locului au fost trimişi poliţişti şi jandarmi, dar instituţia nu a primit nicio solicitare din partea minerilor şi că reprezentanţii sindicatelor sunt la Bucureşti pentru negocieri.

„Noi la Prefectură nu am primit nicio solicitare din partea minerilor şi nici din partea guvernului. Au fost trimişi reprezentanţi ai Poliţiei şi Jandarmeriei la faţa locului de ieri-dimineaţă (…) Domnul prefect a discutat aseară cu un reprezentant al sindicatului, care este plecat la întâlniri la Bucureşti la CNU, şi, din câte am înţeles de la domnul prefect, sunt şanse foarte mari ca astăzi să se rezolve problema”, a declarat Boca.

Ultimele mine de uraniu din România

Minele de uraniu din judeţul Suceava sunt ultimele care mai funcţionează pe teritoriul României.

În condiţiile în care exploatările acestea vor fi închise în perioada următoare, s-a depus la Agenţia de Protecţia Mediului documentaţia necesară pentru obţinerea autorizaţiei de mediu.

La exploatările de uraniu de la Crucea şi Botuşana au avut loc mai multe acţiuni de protest cu blocarea minerilor în subteran, de-a lungul timpului, revendicările fiind de fiecare dată neplata drepturilor salariale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS