-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul elen al turismului va explica, la București, cum vor fi primiți turiștii în Grecia

Ministrul elen al turismului va explica, la București, cum vor fi primiți turiștii în Grecia

Ministrul elen al turismului, Charis Theocharis, va susține vineri, la București, o conferință de presă. Este așteptat să dea mai multe detalii despre modul în care Grecia va primi turiștii străini anul acesta.

Conferința de presă va începe la ora 10.45, iar Claudiu Năsui, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, va face și el declarații de presă după întâlnirea cu Theocharis, potrivit HotNews.

Grecia îşi va deschide porţile pentru turism pe 14 mai

Grecia îşi va deschide porţile pentru turism la data de 14 mai, dacă o vor permite condiţiile epidemiologice.
„Suntem mai mult decât optimişti. Suntem pregătiţi”, a spus săptămâna trecută ministrul grec al turismului, adăugând că termenul pe care îl oferă în acest moment este orientativ. Totul depinde de datele epidemiologice“.

Informaţii despre modalitatea în care vor veni turiştii în Grecia


În paralel, ministrul grec al turismului a oferit informaţii şi despre cadrul de funcţionare, precum şi despre modalitatea în care vor veni turiştii în Grecia.
El a subliniat că turiştii din străinătate vor fi bine-veniţi dacă au fost vaccinaţi sau dacă au anticorpi sau dacă prezintă un test negativ efectuat înainte de călătoria în Grecia.

Turiştii vor fi supuşi unor eventuale testări aleatorii

Turiştii vor fi supuşi unor eventuale testări aleatorii, la fel ca anul trecut. O diferenţă semnificativă ar fi utilizarea testelor rapide. Asta înseamnă că obligativitatea carantinării va intra în vigoare imediat, în cazul unui rezultat pozitiv.
Toate necesităţile de sănătate, spitalizare etc – legate de Covid – vor fi acoperite de statul grec, fără costuri din partea turiştilor.

Toate regulile în vigoare pentru cetăţenii greci vor fi valabile şi pentru turişti

Toate regulile în vigoare pentru cetăţenii greci vor fi valabile şi pentru turişti – fără deosebire şi excepţii. Purtarea măştii, de exemplu, este obligatorie în spaţiile publice, iar acest lucru va fi valabil pentru toată lumea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS