10.1 C
Craiova
marți, 19 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSorana Cîrstea, înainte de Miami Open: „Îmi doresc din suflet să câștig un turneu“

Sorana Cîrstea, înainte de Miami Open: „Îmi doresc din suflet să câștig un turneu“

Sorana Cîrstea (66 WTA) a fost la un pas să rateze zborul spre Miami, vineri dimineață, din cauză că a ajuns cu întârziere pe aeroportul „Henri Coandă”. Sorana a răsuflat ușurată când a realizat că va prinde avionul și a oferit mai multe declarații interesante.

Sorana Cîrstea și-a făcut apariția la ora 06:10 în aeroport. Sportiva din Târgoviște a ajuns, totuşi, la timp la poarta de îmbarcare, spunând că a tras o sperietură zdravănă.

„Da, era să pierd avionul! Cred că una din puținele dăți… Nu m-am aranjat bine cu timpul și era să pierd avionul. N-aș fi vrut să pierd tocmai avionul de Miami, aș fi vrut să pierd un avion de Budapesta sau de Istanbul. M-am obișnuit deja cu sistemul acesta nou de a fi în bulă, trebuie să am nervi tari și până la urmă suntem acolo la turneu, nu suntem pentru turism. Acum deja am 6 luni de experiență cu acest nou sistem și m-am obișnuit.

Am avut un început de sezon bun, sunt pe un trend ascendent de ceva vreme. Cred eu că rezultatele nu sunt pe măsura jocului pe care l-am arătat, însă tot sper și îmi doresc din suflet să câștig un turneu, acesta ar fi următorul obiectiv: un turneu mai mare decât cel de la Dubai, din decembrie. Cred eu că ăsta ar fi obiectivul meu pe termen scurt”, a spus Sorana jurnaliştilor prezenţi la aeroport.

Sorana merge la Jocurile Olimpice!

Sportiva noastră a făcut și un anunț extraordinar, spunând că federația i-a obținut o derogare pentru a participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie – 8 august).

„Din fericire, am fost contactată de federație, am înțeles că s-a obținut o derogare pentru mine. M-au întrebat dacă doresc să joc și am spus da!. Este o onoare, am jucat la două Olimpiade, la a treia am fost accidentată. Normal, vreau să joc, dacă s-a obținut această derogare. Nu am cerut-o eu, dar a venit din partea lor și atunci m-am bucurat”, a povestit Sorana.

Bucuroasă pentru Monica Niculescu

Sorana Cîrstea a comentat numirea Monicăi Niculescu în funcția de căpitan-nejucător al naționalei de tenis

Eu cred că am fost prima care am aflat, eram la Dubai când mi-a zis Moni și m-am bucurat enorm pentru ea. Am felicitat-o și am strâns-o în brațe! Cred că este o alegere perfectă. Este fix ce trebuie  echipei: un zâmbet, o glumă, experiență extrem de multă!

Sunt foarte fericită pentru ea. Am întrebat-o dacă va fi căpitan-jucător, dar a spus că nu știe încă. M-am bucurat din tot sufletul pentru ea și cred că merită această poziție. Cred că se va descurca excelent, știe foarte mult să aplaneze, știe să și glumească. Eu am fost prima cu ea pe bancă, la Constanța (n.r. – Fed Cup 2017). Cred că este o alegere superbă și doresc mult succes echipei“, a mai spus Cîrstea, înainte de îmbarcarea în avionul spre Miami.

Citeşte şi: Simona Halep a plecat spre Miami: „Abia aștept să joc câteva meciuri“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS