0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGermania înăspreşte restricţiile pentru perioada Paştelui

Germania înăspreşte restricţiile pentru perioada Paştelui

Majoritatea magazinelor vor fi închise şi serviciile religioase anulate în weekendul de Paştele catolic şi protestant, între 1 şi 5 aprilie. Măsurile fac parte dintr-o serie de restricţii înăsprite menite să oprească creşterea numărului de infectări cu COVID-19, a anunţat marţi cancelarul german, Angela Merkel, informează agerpres.

Adunările, ca şi mesele în aer liber, vor fi interzise în perioada 1-5 aprilie. Numai magazinele alimentare vor putea deschide pe 3 aprilie.

Pe de altă parte, multe restricţii în vigoare de la sfârşitul lui 2020, precum limitarea reuniunilor private, închiderea facilităţilor culturale şi de agrement, au fost prelungite până pe 18 aprilie, a anunţat, de asemenea, Angela Merkel.

„Situaţia este gravă. Numărul de cazuri creşte exponenţial, iar paturile de la terapie intensivă se umplu din nou”, a avertizat cancelarul german într-o conferinţă de presă, după aproape 12 ore de negocieri cu landurile federale.

Ea a descris o „creştere exponenţială” a pandemiei, provocată de mutaţia britanică. Germania se confruntă cu o „nouă pandemie, clar mai letală, clar mai infecţioasă şi contagioasă mai mult timp”, a avertizat ea.

Lockdown local şi închiderea şcolilor, excluse

În schimb, a fost exclusă ipoteza unui lockdown local, precum şi închiderea şcolilor. Cursurile au fost deja întrerupte din decembrie până în februarie şi mulţi elevi încă nu s-au întors la şcoală sau frecventează cursurile doar o zi sau două pe săptămână.

Guvernul federal şi landurile se bazează pe intensificarea campaniei de vaccinare, care întâmpină dificultăţi pentru a atinge ritmul dorit. „Suntem într-o cursă pentru vaccinare, care trebuie să fie efectivă cât mai repede posibil”, a avertizat cancelarul german.

Rata de incidenţă a atins luni 107,3 cazuri la 100.000 de persoane, cu peste 7.700 de cazuri noi şi 50 de decese raportate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS