Secția de Arși pe care Primăria Sectorului 4 a amenajat-o la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” a primit, ieri, aprobarea Ministerului Sănătății. Ca urmare a aprobării, secția a fost inclusă în rețeaua națională destinată tratamentului pacienților cu arsuri grave.
Special reconfigurată pentru asigurarea tuturor funcțiunilor medicale, în condiții de maximă siguranță, noua unitate pentru marii arși, singura construită în România în ultimii 20 de ani, cuprinde:
- două săli de operație, politraumă și chirurgie estetică,
- o sală de pansamente,
- una pentru tratamentul arsurilor,
- spații de sterilizare precum și trei rezerve cu câte un pat, dotate cu aparatură de ultimă generație și în care pacienții cu arsuri grave vor putea fi tratați la cele mai înalte standarde,
- sală de operații pentru urgențe ce va putea fi utilizată și de alte specialități, în funcție de necesitate.
În plus, sălile au pereți și tavane din inox, iar toate suprafețele sunt realizate din panouri tratate antiseptic pe bază de compuși din ioni de argint, eficienți împotriva celor mai periculoase și răspândite tipuri de bacterii. Mai mult, rezervele au pereți vitrați, care să permită controlul vizual al pacienților.
Până ieri, când Ministerul Sănătății a avizat includerea secției noastre în rețeaua națională, aceasta funcționa în cadrul secției ATI de la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”. A fost necesară modificarea structurii unității și alinierea la reglementările normativului în vigoare (OMS 476/2017) în vederea aprobării funcționării acesteia pentru tratarea pacienților cu arsuri severe, măsură adoptată ieri.