9 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDacian Cioloș are COVID-19, dar se simte bine

Dacian Cioloș are COVID-19, dar se simte bine

Dacian Cioloș, copreședintele USR-PLUS, a anunțat miercuri pe Facebook că are COVID-19.

„Am primit acum câteva minute rezultatul unui test COVID-19 care, din păcate, este pozitiv. Cei cu care am intrat în contact zilele trecute au fost informați, eu sunt de astăzi în izolare, urmând întocmai indicațiile echipei medicale din Parlamentul European.

Am respectat toate măsurile de protecție în toate împrejurările, nu am simptome și mă simt bine în acest moment. Am fost mereu conștient de periculozitatea acestui virus care ne-a schimbat total modul de viață în ultimul an, a suprasolicitat sistemul sanitar, medicii și asistentele, a luat prea repede de lângă noi mulți oameni dragi. Fac și un apel la responsabilitatea fiecărui cetățean să fie atent, să-i protejeze pe ceilalți izolându-se dacă are simptome sau dacă primește un rezultat de test pozitiv. Și să anunțe medicii, pentru că starea se poate schimba de la o oră la alta.Voi continua să muncesc de acasă, pe proiectele urgente din Parlamentul European și din țară care privesc ieșirea din această criză medicală, economică și socială.Aveți grijă de voi și de cei dragi, protejați-vă sănătatea și fiți atenți”, a scris Cioloș pe Facebook.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS