6.7 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVaccinările cu AstraZeneca, reluate în Spania

Vaccinările cu AstraZeneca, reluate în Spania

Regiunile spaniole au reluat miercuri vaccinările anti-COVID-19 cu AstraZeneca, întrerupte la 15 martie din cauza posibilelor efecte adverse. Asta în condiţiile în care Spania se confruntă cu o nouă escaladare a contagierilor, cu câteva zile înainte de Sărbătorile Paştelui catolic şi după o perioadă de descreştere a numărului de cazuri, potrivit G4Media.ro.

Aşa cum au convenit guvernul central şi autorităţile regionale, vaccinările cu serul de la AstraZeneca s-au extins asupra lucrătorilor esenţiali cu vârste cuprinse între 55 şi 65 de ani, precum pompierii, poliţiştii şi profesorii universitari. Vor fi, de asemenea, vaccinaţi lucrătorii esenţiali sub 55 de ani şi populaţia generală, cu vârste între 45 şi 55 de ani.

Spania a suspendat vaccinările cu AstraZeneca

Asemeni altor ţări europene, Spania a suspendat vaccinările cu AstraZeneca în urmă apariţiei unor cazuri de tromboză şi presupusa lor legătură cu acest vaccin, o relaţie care nu a fost însă constatată de Agenţia Europeană al Medicamentului (EMA).

Se continuă, de asemenea, vaccinările cu Pfizer şi Moderna la persoanele vârstnice şi la grupurile cu patologii de risc.

9% din populaţia Spaniei a primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID

Peste 4,2 milioane de persoane, 9% din populaţia Spaniei, au primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19, iar ritmul se va accelera de miercuri.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, numărul celor imunizaţi complet (cu două doze) a ajuns la 2.156.598, cu puţin peste 4,4 % dintre locuitori.

Ministrul sănătăţii, Carolina Darias, va analiza cu responsabilii sanitari regionali evoluţia epidemiei, de teama declanşării unui al patrulea val de contagieri. Asta s-ar putea solda cu înăsprirea restricţiilor de deplasare şi a vizitelor în săptămâna Paştelui Catolic.

Ministerul Sănătăţii a raportat marţi 5.516 noi contagieri

Ministerul Sănătăţii a raportat marţi 5.516 noi contagieri, urcând bilanţul la 3.234.319 de cazuri confirmate în Spania de la declanşarea pandemiei şi alte 210 decese, astfel încât numărul total al persoanelor decedate de COVID-19 a ajuns în Spania la 73.744.

Limitarea reuniunilor şi a deplasărilor între regiuni contrastează cu permiterea intrării în ţară a turiştilor străini, care în general trebuie să prezinte un test PCR negativ, iar în cazuri excepţionale să stea în carantină.

Guvernul spaniol a justificat această situaţie prin motive de „reciprocitate” cu alte ţări europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS