0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNoi restricții în România! De la ce oră se închid magazinele și când se interzice ieșirea din casă

Noi restricții în România! De la ce oră se închid magazinele și când se interzice ieșirea din casă

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a anunţat, joi seară, că în localităţile unde incidenţa de infectare cu COVID-19 trece de 4 la mie, circulaţia în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică va fi permisă până ora 20,00, iar activitatea operatorilor economici se va desfăşura până la ora 18,00.

„Referitor la intervalul orar în care este permisă circulaţia: unde incidenţa e peste 4 la mie în ultimele 14 zile, urmează ca în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică circulaţia să fie permisă până la orele 20,00, iar la operatorii economici, activitatea să fie permisă până la ora 18,00. Revenirea asupra acestei măsuri în timpul weekend-ului se face când incidenţa scade sub 3,5 la mie”, a declarat Raed Arafat, la sediul Guvernului.

El a adăugat că, în cazul în care se va depăşi incidenţa de 7,5 la mia de locuitori, măsurile vor fi valabile şi în timpul săptămânii.

„A doua măsură, dacă incidenţa depăşeşte 7,5 la mie, atunci circulaţia va fi permisă până la ora 20,00 pe toată durata săptămânii, iar la operatorii economici activitatea până la ora 18,00, tot pe toată durata săptămânii. Revenirea asupra acestei măsuri va fi dacă scade sub 7 la mie”, a explicat Raed Arafat.

Secretarul de stat a precizat că vineri se va publica în Monitorul Oficial hotărârea de guvern care prevede noile restricții, subliniind că localitățile trebuie să aplice imediat aceste măsuri.

De asemenea, Arafat a precizat și că sălile de fitness vor avea activitatea suspendată acolo unde incidenţa cazurilor de COVID depăşeşte 4 la mia de locuitori şi se vor putea redeschide atunci când aceasta scade sub 3,5 la mie.

„Operatorii economici care au activitatea de fitness ca profil vor avea activitatea suspendată acolo unde incidenţa depăşeşte 4 la mie şi se va relua activitatea când incidenţa scade sub 3,5 la mie”, a declarat Raed Arafat la finalul şedinţei de guvern.

Întrebat dacă regula se aplică şi în cazul sălilor de sport unde se antrenează sportivii de performanţă, şeful DSU a spus: „Măsura este pentru sălile de fitness (…), deci, nu se menţionează sportul de performanţă”.

Lista restricțiilor adoptate de Guvern

Se propune modificarea și completarea măsurilor adoptate pentru prevenirea răspândirii și controlul infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, valabile pe perioada stării de alertă, după cum urmează:

  • Reducerea intervalului orar, în care este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori și mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 20:00, pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
  • Reducerea intervalului orar, în care este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 20:00 pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile scade sub 7 la 1.000 de locuitori și intră în vigoare măsura prevăzută la lit. a).
Suspendarea activității operatorilor economici
  • Limitarea intervalului de timp în care este permisă desfășurarea activității operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori și mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 18:00 pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
  • Limitarea intervalului de timp în care este permisă desfășurarea activității operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 18:00 pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 7 la 1.000 de locuitori și intră în vigoare măsura prevăzută la lit. c).
  • Suspendarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
  • În perioadele 03.04-04.04.2021 și 01.05–02.05.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 20:00-02:00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.
  • În datele de 27.03.2021 și 28.03.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 18:00-22:00 pentru deplasarea și participarea la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesah.
Prin excepție de prevederile art. 1, lit. c) și d), în intervalul orar 18:00-05:00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Se abilitează ministerele de resort să modifice ordinele comune care reglementează condițiile de desfășurare a activității operatorilor economici pentru limitarea răspândirii COVID-19, în sensul stabilirii concrete a numărului maxim de persoane cărora le este permis simultan accesul în interiorul incintelor acestora raportat la suprafața obiectivelor.

(1) Prin ”incidența cumulată în ultimele 14 zile” se înțelege incidența cumulată a cazurilor calculată pe un interval de 14 zile, cuprins între a 17-a zi și a 3-a zi, anterioare datei în care aceasta se realizează, prin raportare la numărul de persoane din fiecare localitate, actualizat săptămânal de Direcția pentru Evidența Populației și Administrarea Bazelor de Date.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS