Polonia intenţionează să vaccineze împotriva COVID-19 cel puţin 10 milioane de persoane până la finalul lunii iunie. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al guvernului de la Varşovia, Piotr Müller, transmite dpa, potrivit Agerpres.
”Cred că cifra va fi chiar mai mare, dar prefer să vorbesc cu prudenţă”, a declarat Müller. Până în prezent, Polonia a vaccinat 3,86 milioane de persoane contra noului coronavirus. Aproximativ 2 milioane dintre cei 38 de milioane de polonezi au primit două doze ale vaccinului.
Polonia aşteaptă şi 300.000 de doze de vaccin produs de Johnson&Johnson
Pentru a doua jumătate a lunii aprilie, Polonia aşteaptă şi 300.000 de doze de vaccin produs de Johnson&Johnson, a precizat sâmbătă ministrul sănătăţii Adam Niedzielski.
Numărul noilor cazuri de COVID-19 în Polonia a crescut
În ultima perioadă, numărul noilor cazuri de COVID-19 în Polonia a crescut, ajungând la aproximativ 30.000 pe zi. În cele mai afectate regiuni ale ţării, ambulanţele trebuie să meargă de la un spital la altul pentru a găsi un pat liber pentru pacienţi.
De la izbucnirea pandemiei de COVID-19, Polonia a înregistrat 2,27 milioane de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, dintre care aproximativ 52.000 au fost fatale.