Copiii, cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, din Israel ar putea primi vaccinul anti-Covid începând cu luna mai. Declarația făcută de oficiali din domeniul sănătăţii vine după ce laboratoarele Pfizer şi BioNTech au anunţat că vaccinul lor împotriva COVID-19 este 100% eficient pentru segmentul de vârstă 12 – 15 ani.
Vaccinul Pfizer/BioNTech, bazat pe tehnologia inovatoare ARN messenger, a fost primul vaccin anti-COVID19 aprobat în Occident la sfârşitul anului 2020, potrivit Digi24.
Utilizarea sa a fost aprobată în Israel şi în alte ţări pentru persoanele cu vârsta de 16 ani şi peste. Un studiu realizat în condiţii reale pe 1,2 milioane de persoane în Israel, unde mai mult de jumătate din populaţia de 9,2 milioane de locuitori a primit două doze de vaccin Pfizer/BioNTech, a arătat că acesta este eficient în proporţie de 94%.
Cele două laboratoare au adăugat că studiile clinice efectuate pe 2.260 de adolescenţi
Miercuri, cele două laboratoare au adăugat că studiile clinice efectuate pe 2.260 de adolescenţi cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani în Statele Unite au „demonstrat o eficacitate de 100% şi un răspuns robust de anticorpi”, în speranţa de a demara vaccinările la acest grup de vârstă înainte de începerea următorului an şcolar.
„Aşteptăm aprobarea Agenţiei pentru Medicamente din SUA (FDA)”, a declarat joi Nachman Ash, coordonatorul israelian al luptei împotriva coronavirusului, la postul de radio public Kan. „Acest lucru va fi discutat apoi aici de echipa noastră de vaccinare, (…) şi va mai dura câteva săptămâni, între o lună şi două luni”, a mai spus oficialul israelian.
Copiii sunt mai puţin expuşi la forme grave ale bolii şi cei mai tineri (sub 10 ani) transmit boala
Copiii sunt mai puţin expuşi la forme grave ale bolii şi cei mai tineri (sub 10 ani) transmit boala într-o măsură mai mică. Prin urmare, vaccinarea lor nu a fost o prioritate până acum.
Vaccinarea copiilor între 12 şi 15 ani ar putea începe în luna mai
Cu toate acestea, „există o creştere a numărului de copii spitalizaţi”, unii „fără simptome, care suferă complicaţii, până la punctul în care se prăbuşesc”, a declarat joi directorul Ministerului israelian al Sănătăţii, Hezi Levy, pentru postul de radio al armatei. El a estimat că vaccinarea copiilor între 12 şi 15 ani ar putea începe în luna mai.
Israelul a înregistrat 6.214 de decese asociate COVID-19 dintr-un total de 833.281 de îmbolnăviri.