3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn protestatar anti-mască a fost plasat în arest la domiciliu

Un protestatar anti-mască a fost plasat în arest la domiciliu

Un bărbat care a participat la protestul de marți de la Piaţa Universităţii, care nu a purtat masca şi s-a opus conducerii la Poliţie, a fost plasat în arest la domiciliu de magistrați.

”Bărbatul care nu purta mască şi s-a opus conducerii la sediul poliţiei în Bucureşti, în data de 30.03.2021, a fost arestat la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, prin hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr 11854/299/2021”, a transmis, miercuri seară, Jandarmeria Română, potrivit News.ro.

În București au avut loc patru zile la rând proteste anti-restricții.

Miercuri, în a patra zi de proteste numărul persoanelor care au participat la manifestația din București, dar și din celelalte orașe a fost mai scăzut decât în zilele precedente.

Câteva sute de persoane au protestat în București și Brăila, în timp ce în orașe precum Galați, Craiova, Pitești și Constanța au participat doar câteva zeci de persoane. La Timișoara, la ora anunțată pentru protest nu a venit nimeni, scrie Mediafax.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS