-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCirculaţia va fi permisă între orele 20.00 şi 2.00, pentru slujbele de Paştele catolic

Circulaţia va fi permisă între orele 20.00 şi 2.00, pentru slujbele de Paştele catolic

Circulaţia persoanelor în noaptea de 3 spre 4 aprilie va fi permisă între orele 20.00 și 2.00 noaptea pentru participarea la slujbele religioase organizate cu ocazia Paştelui catolic. Anunțul a fost făcut astăzi de purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog. 

„În noaptea de 3 spre 4 aprilie va fi permisă circulaţia persoanelor în intervalul orar 20.00 – 2.00 pentru a permite credincioşilor să participe la slujbele religioase organizate cu ocazia Paştelui Catolic. Purtarea măştii de protecţie în mod corect, acoperind gura şi nasul, rămâne obligatorie în spaţiile publice, inclusiv în lăcaşurile de cult pe timpul oficierii slujbelor religioase”, a declarat Monica Dajbog, la Centrul Naţional de Conducere Integrată, potrivit Agerpres.

Accesul credincioşilor în lăcaşurile de cult, la o distanță de 2 metri între persoane

Aceasta a adăugat că accesul credincioşilor în lăcaşurile de cult sau în alte spaţii în care vor avea adunări sau procesiuni religioase se va face astfel încât să se asigure o suprafaţă de minimum 4 metri pătraţi pentru fiecare persoană şi o distanţă de 2 metri între persoane. Accesul credincioșilor care, după efectuarea triajului observațional, prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, temperatură) nu va fi permis. 

 Recomandări către persoanele care vor participa la slujbele religioase

Reprezentanții Ministerului de Interne au făcut și recomandări către persoanele care vor participa la slujbele religioase.

„Facem din nou apel la responsabilitate și la maturitate pentru a înțelege că toate măsurile dispuse de autorități pentru a preveni răspândirea virusului trebuie respectate pentru a ne proteja pe noi și pe cei din jur”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al MAI.

Vor acționa zilnic, 10.000 de polițiști și peste 4.000 de jandarmi

Peste 5.000 de pompieri vor asigura intervențiile în caz de nevoie și că peste 4.200 de polițiști de frontieră vor fi zilnic la datorie. În medie, vor acționa zilnic în acest weekend 10.000 de polițiști, dar și peste 4.000 de jandarmi.

Rămân în vigoare celelalte măsuri de protecție sanitară

În afara intervalului menționat, rămân în vigoare celelalte măsuri de protecție sanitară, informează și Jandarmeria Română, într-un comunicat.

„Este primul weekend al vacanței școlare, așa că atenția noastră va fi direcționată către zonele turistice, pentru siguranța cetățenilor: și cea fizică, și cea sanitară. Iată de ce, în aceste zone am mărit numărul de patrule, peste 300 de jandarmi fiind angrenați în această misiune”, precizează Jandarmeria. 

Paștele Catolic se celebrează, anul acesta, duminică, 4 aprilie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS