0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTermenul impus de Instanța supremă pentru soluționarea dosarului Laurei Codruța Kovesi, nerespectat de Secția Specială

Termenul impus de Instanța supremă pentru soluționarea dosarului Laurei Codruța Kovesi, nerespectat de Secția Specială

Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) nu a respectat termenul stabilit de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv 1 aprilie, pentru soluţionarea dosarului în care fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi este cercetată pentru abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă în legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa, potrivit Agerpres.

Practic, Secţia specială nu a pus în aplicare o decizie definitivă a Instanţei supreme.

Pe 27 ianuarie, un judecător la Înalta Curte i-a dat termen Adinei Florea, procurorul de la Secţia specială care instrumentează acest caz, să finalizeze ancheta până la 1 aprilie, având două variante, fie o trimite pe Kovesi în judecată, fie o scoate de sub urmărire penală şi clasează dosarul.

În dosarul Laurei Kovesi „nu a fost adoptată o soluţie”

Secţia specială a transmis vineri, prin intermediul Biroului de presă al Parchetului General, că în dosarul Laurei Kovesi „nu a fost adoptată o soluţie”.

În decembrie 2018, Adina Florea a pus-o sub acuzare pe Laura Codruţa Kovesi pentru abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă într-un dosar care are legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa. Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă, fugit în Serbia. Acesta susţinea că, în anul 2011, Kovesi i-ar fi cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară, cu un avion, din Indonezia, a lui Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.

Conform actului de acuzare, Laura Codruţa Kovesi ar fi pretins şi primit suma de 268.689 lei de la Sebastian Ghiţă

Conform actului de acuzare, în anul 2011, pe vremea când era procuror general, Laura Codruţa Kovesi ar fi pretins şi primit suma de 268.689 lei de la Sebastian Ghiţă în legătură cu extrădarea fostului director al FNI Nicolae Popa. Acesta fugise din ţară, pentru a scăpa de o condamnare de 15 ani închisoare primită în dosarul prăbuşirii FNI, fiind localizat în Jakarta (Indonezia). Concret, banii primiţi de la Sebastian Ghiţă ar fi fost folosiţi pentru plata cheltuielilor de transport cu avionul trimis în Indonezia, Nicolae Popa fiind adus în ţară de poliţişti şi un ofiţer SRI.

Adina Florea o acuza pe Kovesi de mărturie mincinoasă

De asemenea, Adina Florea o acuza pe Kovesi de mărturie mincinoasă, deoarece aceasta ar fi declarat, în aprilie 2017, când a fost audiată la Parchetul General, că nu s-a întâlnit niciodată într-un cadru privat cu Sebastian Ghiţă, deşi în presă au apărut imagini cu cei doi la o cramă deţinută de omul de afaceri.

În martie 2019, Florea a plasat-o pe Kovesi sub control judiciar

Ulterior, în martie 2019, Florea a plasat-o pe Kovesi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, cu interdicţia de a părăsi România. Kovesi a contestat controlul judiciar în instanţă, iar în aprilie 2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a revocat măsura dispusă de Adina Florea.

Judecătorul care a luat această decizie a explicat în motivare că măsura controlului judiciar luat faţă de Kovesi este nelegal, iar acuzaţiile aduse acesteia erau lipsite de „precizie, claritate şi de suport probator”.

Recent, Secţia pentru procurori a CSM a sesizat Inspecţia Judiciară pentru a fi efectuate cercetări în legătură cu modul în care Adina Florea a dispus controlul judiciar în cazul Laurei Kovesi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS