Un poliţist a fost rănit şi a ajuns la spital după ce a intervenit duminică seara pentru aplanarea unui conflict între mai multe persoane în localitatea Petea.
Potrivit IPJ Satu Mare, au fost transportaţi la spital şi doi dintre cetăţenii implicaţi în conflict, pentru a li se efectua investigaţii medicale.
”IPJ Satu Mare a fost sesizat prin apel 112 despre faptul că într-un cartier din localitatea Petea ar exista o neînţelegere între mai multe persoane. La faţa locului s-au deplasat poliţişti de ordine publică şi din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale, precum şi jandarmi, pentru a aplana conflictul. Persoanele implicate au manifestat un comportament ostil şi faţă de poliţişti, rănindu-l pe unul dintre aceştia”, precizează luni IPJ.
Poliţiştii au executat foc de avertisment, cu gloanţe de cauciuc.
Poliţistul rănit şi doi cetăţeni implicaţi în conflict au fost transportaţi la spital, pentru a li se efectua investigaţii medicale.
Toate persoanele implicate în altercaţie au fost identificate şi conduse la sediul Poliţiei.
Sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, poliţiştii efectuează verificări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.