4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFranţa demarează în această săptămână producţia de vaccinuri anti-COVID-19

Franţa demarează în această săptămână producţia de vaccinuri anti-COVID-19

Producţia de vaccinuri fabricate în Franţa împotriva maladiei COVID-19 va demara miercuri, la compania subcontractantă Delpharm, a anunţat luni Ministerul francez al Economiei şi Finanţelor, confirmând o serie de informaţii apărute în presă, relatează AFP.

„Producţia va începe în această săptămână, mai exact miercuri, la Delpharm, în fabrica sa din Saint-Remy-sur-Avre (oraş din nord-vestul Franţei, n.r.), pentru compania germană BioNTech”, partenerul grupului farmaceutic american Pfizer, a anunţat ministerul francez.

„Vor începe cu producţia unor loturi-test într-o primă fază, pentru a se asigura că totul este conform standardelor de calitate aşteptate, apoi vor trece cât mai rapid posibil la producţia de loturi comerciale”, a precizat aceeaşi sursă.

Ministerul Economiei şi Finanţelor a reamintit că subcontractantul Delpharm face parte dintre companiile susţinute în ultimele luni de către statul francez, prin intermediul schemei de ajutorare anunţate de guvern la jumătatea lunii iunie 2020, şi că, graţie acestui sprijin guvernamental, va putea să ambaleze în flacoane vaccinul produs de alianţa Pfizer-BioNTech.

În ceea ce priveşte capacitatea de producţie, „companiile vizate nu doresc în acest stadiu să comunice volumul aşteptat de vaccinuri”, potrivit ministerului francez.

În plus faţă de Delpharm, compania suedeză Recipharm va produce vaccinuri pentru compania americană Moderna „începând de la jumătatea lunii aprilie”, în fabrica sa din Monts, o localitate din vestul Franţei.

Producătorul Fareva ar trebui să lanseze „la sfârşitul lui mai, începutul lui iunie” producţia vaccinului CureVac, care face în această perioadă obiectul unei analize în vederea unei posibile autorizări pe piaţa europeană.

Grupul francez Sanofi va produce pentru Janssen – filială a grupului Johnson & Johnson – vaccinul său anti-COVID-19 în uzina din Marcy-l’Etoile, un oraş din sud-estul Franţei.

„Când punem toate aceste lucruri cap la cap, ajungem la cel puţin 250 de milioane de doze care vor ieşi din fabricile franceze până la sfârşitul anului, cumulat”, a adăugat acelaşi minister.

Acest număr nu include însă şi vaccinul dezvoltat de către Sanofi, aşteptat pentru al doilea semestru al anului 2021, dacă studiile clinice se vor dovedi concludente.

De la începutul campaniei de vaccinare în Franţa, peste 9,3 milioane de rezidenţi au primit cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, iar 3,1 milioane de rezidenţi au primit deja şi dozele de rapel.

Epidemia continuă însă să progreseze în Franţa, unde aproape 30.000 de bolnavi de COVID-19 sunt spitalizaţi, din care peste 5.400 sunt internaţi în secţii de reanimare, potrivit celor mai recente statistici oficiale publicate luni de autorităţile sanitare franceze.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS