5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNike va recondiţiona pantofi sport folosiţi şi îi va revinde

Nike va recondiţiona pantofi sport folosiţi şi îi va revinde

Grupul american Nike a anunţat luni că va începe să recondiţioneze pantofii sport returnaţi de cumpărători şi îi va revinde la preţuri mai mici, un serviciu oferit din ce în ce mai frecvent de retaileri pentru a reduce risipa consumatorilor, informează agerpres.

Cel mai mare producător mondial de articole sportive a precizat că va curăţa pantofii sport uşor purtaţi, care arată ca noi sau au mici imperfecţiuni, şi îi va revinde „la un preţ avantajos pentru consumatori”, în cadrul anumitor magazine Nike.

Pentru a putea fi incluşi în programul de recondiţionare, pantofii sport trebuie returnaţi în magazinele Nike în termen de 60 de zile de la data achiziţiei.

„Până la 15 magazine din SUA vor oferi spre vânzare pantofi sport Nike recondiţionaţi, începând cu finele lunii aprilie 2021, existând planuri pentru a fi incluse şi alte magazine din SUA pe parcursul următorului an”, a informat Nike într-un comunicat.

Nike a precizat că analizează extinderea în viitor a acestui program şi pentru pieţe din afara SUA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS