0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 50.000 de doze de vaccin AstraZeneca ajung marți în România

Peste 50.000 de doze de vaccin AstraZeneca ajung marți în România

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat, astăzi, că o nouă tranșă de 57.600 de doze de vaccin AstraZeneca va ajunge marți, 13 aprilie, la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

Potrivit CNCAV, transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră, potrivit G4Media.ro.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național, mai precizează CNCAV.

Până în prezent, au fost recepționate 1.320.400 de doze produse de AstraZeneca

Până în prezent, au fost recepționate 1.320.400 de doze produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar începând cu data de 15 februarie, 402.534 de persoane au fost imunizate cu acest tip de vaccin.

În România „se continuă vaccinarea cu AstraZeneca pentru toate grupele de vârstă”

Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV, a anunțat, joia trecută, că în România „se continuă vaccinarea cu AstraZeneca pentru toate grupele de vârstă”.

Valeriu Gheorghiță a precizat că persoanele care au avut un eveniment trombotic au contraindicaţie cu vaccinul de la AstraZeneca şi continuă vaccinarea cu un produs de la o altă companie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS