2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTragedia de la Victor Babeș: Poliția spune că nu a fost anunțată, ci s-a autosesizat

Tragedia de la Victor Babeș: Poliția spune că nu a fost anunțată, ci s-a autosesizat

Poliția Capitalei, care face cercetări pentru ucidere din culpă în cazul tragediei de luni seară de la Spitalul Victor Babeș, spune că nimeni nu a sunat la 112, ci polițiștii s-au autosesizat în jurul orei 19.30, adică la mai bine de două ore de la momentul la care autoritățile din sănătate au aflat despre incident. Potrivit Poliției, concluziile preliminare ale legiștilor indică drept cauză a decesului celor trei pacienți o insuficiență respiratorie acută.

Șeful Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei, comisar șef de poliție Marian Mihoci, a declarat, marți seară, că Poliția s-a autosesizat în jurul orei 19.30 că 3 pacienți din unitatea mobilă de terapie intensivă de la Spitalul Victor babeș au decedat. El a precizat că nu a existat niciun apel la 112 pentru anunțarea tragediei.

La fața locului a mers o echipă care a descoperit cadavrele a trei femei în vârstă de 84, 74 și 63 de ani, iar concluziile preliminare ale legiștilor, în urma necropsiilor, indică drept cauză a decesului o insuficiență respiratorie acută.

„Primele dată arată că venitilatoarele din unitatea mobilă au suferit o disfuncționalitate și a fost înterupră alimentarea cu oxigen”, a spus Șeful Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei.

El a precizat că în ancheta deschisă pentru ucidere din culpă au fost audiate 15 persoane, au fost ridicate documente și imaginile de pe camerele de supraveghere din interiorul spitalului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS