Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, spune că a aflat încă de la ora 18.30 despre incidentul grav petrecut aseară la unitatea mobilă de terapie intensivă de la Spitalul Victor Babeș din București, soldat cu moartea a trei pacienți. Ministrul spune că va cere un control privind problemele tehnice care au dus la această tragedie.
„Azi (ieri) în jurul orei 18.30 am aflat despre problemele de la Spitalul Victor Babeș. Am sunat pentru a mă asigura că pentru pacienții COVID-19 se vor găsi locuri în alte spitale din București. Am mers apoi acolo pentru a vorbi cu medicii și conducerea spitalului. Cinci dintre ei au fost trasferați în siguranță. Trei dintre ei, din păcate, nu au putut fi salvați”, a scris ministrul pe Facebook.
„Voi solicita un control asupra problemelor tehnice care au dus aici“
„O anchetă penală este în desfășurare, iar mâine voi solicita un control asupra problemelor tehnice care au dus aici. Condoleanțe pentru familiile îndurerate!”, a mai scris Voiculescu.
Un incident grav a avut loc aseară la unitatea mobilă ATI de la Spitalul Victor Babeș din București. Instalația de oxigen s-a defectat, iar din această cauză trei pacienți au decedat, fiind salvați alți cinci, care au fost transferați la alte spitale.
Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, personalul medical a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container și a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune respectiv, presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcționarea corectă și în siguranță a acestor tipuri de echipamente medicale.