-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateA murit Bernie Madoff, autorul celei mai mari fraude financiare din istoria SUA

A murit Bernie Madoff, autorul celei mai mari fraude financiare din istoria SUA

Bernard Madoff, autorul celei mai mari fraude financiare din istoria Statelor Unite, în urma căreia a obținut 65 de miliarde de dolari de la zeci de mii de clienți, a murit la vârsta de 82 de ani, informează hotnews.

Decesul său a fost confirmat de Biroul Federal pentru Închisori din SUA, părându-se că Madoff a murit din cauza naturale, potrivit Associated Press. Acesta ar fi împlinit 83 de ani la sfârșitul lunii aprilie.

Madoff executa o sentință de 150 de ani de închisoare după ce a pledat vinovat, în 2009, la acuzațiile de creare a unei scheme despre care investigatorii au afirmat că a început în 1970 și implicat până la 37.000 de persoane din 136 de țări până în momentul arestării sale, în 11 decembrie 2018.

O schemă piramidală clasică, cu care a păcălit inclusiv persoane faimoase

Madoff a fost denunțat de cei doi fii ai săi.

Printre victimele sale s-au aflat persoane faimoase ca regizorul Steven Spielberg, actorul Kevin Bacon și laureatul Premiului Nobel pentru Pace Elie Weisel, precum și zeci de mii de investitori de rând.

Madoff a insistat însă că nu a demarat schema până la începutul anilor 1990, când, potrivit acestuia „piața stagna datorită unei recesiuni economice și Războiului din Golf”.

Într-un e-mail trimis CNBC din închisoare, în 2013, Madoff a pretins că situația de pe piață l-a motivat să creeze schema.

„M-am gândit că acesta va fi un schimb pe termen scurt care ar putea fi compensat odată ce piața va deveni receptivă. Restul este istoria mea tragică de a nu putea recupera niciodată”, scria acesta.

Însă anchetatorii afirmă că, de fapt, Madoff nu a făcut timp de ani de zile nicio tranzacție în numele investitorilor săi ci a depozitat banii într-un cont bancar din China și a plătit câștiguri fictive investitorilor vechi din banii celor noi, o schemă piramidală clasică.

Madoff, crezut pe cuvânt în loc să fie anchetat

Descoperirea fraudei a dus la reformarea amplă a Comisiei pentru Bursă și Valori Mobiliare (SEC) din SUA care nu a depistat frauda timp de ani buni, în pofida unor avertismente repetate, inclusiv din partea unor anchetatori independenți care au analizat câștigurile improbabile ale lui Madoff și le-au declarat fraudulente încă de la începutul anilor 2000.

O investigație ulterioară a inspectorului general al SEC, David Kotz, a descoperit că în loc să investigheze dovezi clare privind frauda, angajații SEC l-au crezut pe cuvânt pe Madoff că afacerea sa este legitimă.

„Când Madoff a oferit răspunsuri evazive sau contradictorii la întrebări importante, ei (angajații SEC) pur și simplu le-au acceptat drept explicații plauzibile”, a scris Kotz în raportul său.

Un judecător a respins în luna iunie a anului trecut o cerere de eliberare din compasiune, afirmând că Madoff a comis „una dintre cele incalificabile infracțiuni financiare din toate timpurile” și că „mulți oameni încă suferă” din cauza acesteia.

Bernard Lawrence Madoff s-a născut în cartierul Queens din New York în 29 aprilie 1938 și timp de 50 de ani a fost unul dintre cei mai renumiți investitori de pe Wall Street, după ce și-a fondat propria companie la doar 22 de ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS